BNS 02

E-Learning

E-Learning

E-learning: un sistem de educație la distanță, în care cursurile și interacțiunea cu profesorul se realizează prin intermediul tehnologiei (computer, telefon, tabletă, etc) cu conexiune la internet.

În contextul evoluției mijloacelor și tehnologiilor de comunicare, Blocul Național Sindical vine în întâmpinarea nevoilor membrilor de sindicat cu un serviciu modern de învățare la distanță ce le dă acestora posibilitatea să urmeze cursuri de formare în funcție de timpul liber pe care îl au la dispoziție, indiferent de locația în care se află.

Cu ajutorul computerului conectat la internet, sindicaliștii BNS accesează platforma de e-learning, își aleg un curs din lista celor disponibile și încep procesul de învățare. De la distanță, interacționează cu profesorii, discută cu aceștia și cu ceilalți colegi de curs prin intermediul forumurilor, studiază și descarcă suporturile de curs, rezolvă temele online și dau testările tot în format electronic.

Platforma va fi funcțională de anul viitor iar printre primii cursanți se vor numara sportivii, o categorie ce resimte nevoia de comunicare și învățare la distanță întrucât activitatea profesională prespune cantonamente și deplasări ce nu permit urmarea unor cursuri clasice.

Acest instrument electronic a fost dezvoltat în cadrul proiectului „E-learning pentru partenerii sociali”, implementat de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN), organizaţie sindicală afiliată la BNS.

 

 

Stiri

 

    3.515 de oameni au murit în accidente raportate la locul de muncă în UE în 2012 - ultima dată când UE a colectat aceste date statistice. 100.000 de persoane mor în UE în fiecare an de cancere ce au legătură cu locul de muncă.

    Citește mai departe...

    20170307 140053Ziua Internațională a Femeii este un moment potrivit pentru a reflecta asupra progreselor realizate, pentru a solicita schimbări și pentru a sărbători actele de curaj și determinare ale femeilor obișnuite, care au jucat un rol extraordinar în istoria țărilor și comunităților lor. În pofida tuturor progreselor înregistrate în obținerea egalității între femei și bărbați, observăm cum se înrăutățesc standardele de viață pentru femeile de pe continentul nostru. În multe țări europene, criza economică a fost utilizată pentru a concentra bogăția și puterea doar în mâinile câtorva, exploatand excesiv forța de muncă, limitând practicile democratice, prin reprimare socială și a mișcărilor cetățenilor, precum și prin creșterea urii și diviziuni între diferitele segmente ale populației.

    Citește mai departe...

    candelaÎn ultimii ani a avut de luptat cu o suferinţă pe care a păstrat-o pentru sine, a luptat din răsputeri şi la final a pierdut.

    Astfel, s-a stins un om care a ştiut să fie alături de oameni, cărora li s-a dăruit, aşa cum s-a dăruit misiunii şi muncii sale până în ultima clipă.

    Prin moartea sa, lasă un gol uriaş pe care nu îl va acoperi nimeni.

    Vei rămâne în inimile noastre pentru totdeauna, Ion Pisc, sindicalist energic şi curajos, puternic şi iubitor de oameni!

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

    Condoleanţe familiei, suntem alături de voi!

    Citește mai departe...

    workers in constructionFGS Familia și Blocul Național Sindical sprijină inițiativa Federației Europene a Lucrătorilor din Construcții și Lemn (EFBWW), pentru protecția lucrătorilor migranți și a celor detașați din sectorul Construcții.

    Migrația temporară și în special detașarea muncitorilor sunt de o importanță vitală în sectorul construcțiilor datorită faptului că forța de muncă din acest sector este extrem de mobilă și totodată, există o cerere mare pentru muncitori calificați și necalificați dar și o concurență puternică între companii.

    Totuși, principiul ”salariu egal pentru muncă egală” nu este întotdeauna respectat. FGS Familia, în calitate de federație sindicală reprezentativă la nivelul sectorului Construcții din România, dar și de organizație membră a Federației Europene a Lucrătorilor din Construcții și Lemn (EFBWW), susține inițiativa federației europene, având ca obiectiv protecția lucrătorilor, inclusiv a celor migranți sau detașați.

    Citește mai departe...

    fb coverConform anunțului făcut de președintele Juncker în discursul privind starea Uniunii din 2016, Comisia Europeană a prezentat astăzi o Carte albă privind viitorul Europei, care reprezintă contribuția Comisiei la summitul de la Roma din 25 martie 2017.

    În acest moment în care ne pregătim să marcăm cea de a 60-a aniversare a UE, putem număra printre realizările noastre șapte decenii de pace și o Uniune extinsă, în care 500 de milioane de cetățeni trăiesc în libertate într-una dintre cele mai prospere economii. În același timp, UE trebuie să privească înainte, stabilind modul în care își va contura o viziune a viitorului său cu 27 de state membre. Cartea albă prezintă principalele provocări și oportunități ale Europei din următorul deceniu. 

    Citește mai departe...

    tripartite social summitDeclarație comună adoptată de către Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, președintele Consiliului European, Donald Tusk, prim-ministrul maltez Joseph Muscat, secretarul general al Confederației Europene a Sindicatelor, Luca Visentini și președintele BusinessEurope, Emma Marcegaglia.

    Summit-ul social de primăvară a dezbătut tema "Viitorul Europei: stabilirea cursului spre creștere economică, ocuparea forței de muncă și corectitudine". Participanții la Summit-ul social tripartit și-au exprimat, în special, punctul de vedere asupra rentabilizării muncii ca modalitate de promovare a ocupării forței de muncă și a incluziunii sociale; au discutat despre noi forme de muncă și viitorul industriilor, precum și despre pilonul european al drepturilor sociale și rolul partenerilor sociali.

    Citește mai departe...

    economic forecasts 101 2Pentru România se estimează o creștere economică de 4,4% în 2017, creștere susținută în special de facilitățile fiscale acordate dar și de creșterile salariale.

    Șomajul s-a redus semnificativ în 2016 și va continua să rămână la un nivel scăzut.

    Deficitul bugetar va continua să crească, pe de o parte ca urmare a facilităților fiscale și pe de altă parte datorită creșterii unor cheltuieli publice.

    Citește mai departe...

    salariiPrecarizarea continuă a dialogului social; Consolidarea inegalității veniturilor; Permanentizarea șomajului structural; Finanțarea politicilor de activare exclusiv din fonduri europene; Abordare segmentară și preferențială în politicile salariale; Ineficiență în reducerea muncii la negru; Investiții extrem de reduse in fomarea profesională a forței de muncă, cu efecte asupra dezvoltării economiei pe termen mediu, sunt doar câteva din elementele sesizate de BNS în contextul dezbaterilor inițiate de Comisia Europeană asupra Raportului de țară 2017.

    Citește mai departe...

    bnssBlocul Național Sindical își exprimă public dezamăgirea față de atitudinea Guvernului Ciolos care a contestat la Curtea Constituțională Legea pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr.62/2011, votată pe 26 octombrie anul curent și transmisă în forma revizuită spre promulgare Președintelui Romaniei.

    Dezamagirea noastră este cu atât mai mare cu cât intervenția Guvernului, făcută la solicitarea reprezentanților marelui capital, vizează protecția liderilor de sindicat de la nivelul companiilor/întreprinderilor, acei lideri care nu sunt scoși din producție și care sunt extrem de vulnerabili în relația directă cu angajatorul.

    Este evident că prin acest demers se dorește vulnerabilizarea statutului liderului de sindicat de la nivelul întreprinderii, ceea ce reprezintă de fapt o îngrădire a exercitării unuia din drepturile fundamentale ale omului, dreptul la liberă asociere.

     

    Citește mai departe...

    congres2În ziua de 1 si 2 noiembrie 2016 s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului cel de-al 10-lea Congres al Blocului Naţional Sindical, eveniment ce marchează totodată 25 de ani de activitate a confederaţiei în avangarda mişcării sindicale din România.

    Citește mai departe...

    Personalizare urna vot Page 1In perioada 1-2 noiembrie 2016, Blocul Național Sindical va organiza cel de-al 10-lea Congres al confederației, aniversând totodată 25 de ani de activitate.

    În zilele de 1 şi 2 noiembrie 2016 se va desfăşura la Palatul Parlamentului, cel de-al 10-lea Congres al Blocului Naţional Sindical, eveniment ce marchează totodată 25 de ani de activitate a confederaţiei în avangarda mişcării sindicale din România.

    La eveniment sunt aşteptaţi mâine peste 500 de delegaţi ai organizaţiilor membre, care în deschiderea lucrărilor vor trece în revistă raportul de activitate din perioada 2012-2016, îşi vor alege membrii comisiilor de votare şi disciplină, precum şi de numărare şi validare a voturilor, adoptând totodată modificările de Statut.

    Citește mai departe...

    snspcSindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune (SNCSP) declanşează acţiuni de protest la nivel naţional ca urmare a discriminării la care sunt supuşi consilierii de probaţiune de către Ministerul Justiţiei, în raport cu alte profesii din familia ocupaţională „Justiţie” şi a nerespectării principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

    Citește mai departe...

    smtsMembrii Sindicatului Naţional Sport şi Tineret vor protesta luni, 20 martie 2017, împotriva discriminărilor salariale la care sunt supuşi de ani de zile pentru a atrage atenţia asupra stării dramatice a salarizării din sistemul teritorial al Ministerului Tineretului şi Sportului.

     

    Angajaţii din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, membri ai  Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, funcţionari publici şi personal contractual din toată ţara, vor protesta luni, 20 martie 2017,împotriva discriminărilor salariale la care sunt supuşi de ani de zile şi pentru a atrage atenţia asupra stării dramatice a  salarizării din sistemul  teritorial MTS.

    Citește mai departe...

    sigla fnfmc

    Blocul Național Sindical și Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial organizează miercuri, 29 martie 2017, ora 15,00, o conferință de presă la sediul federatiei, str. Gării de Nord, nr. 1-3, sector 1, București. (intrare A Regionala Căi Ferate București).

     Conferința va fi susținută de președintele BNS, domnul Dumitru COSTIN și președintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial, domnul Grigore MARE.

    Citește mai departe...

    candelaLa orele 12.00 cortegiul funerar va pleca din Aleea Petrești Nr. 14, Târgu Jiu, către Cimitirul Municipal (Str. Narciselor Nr. 2), unde cel care ne părăsește pentru totdeauna va fi încredințat firii din care s-a întrupat.

    Blocul Național Sindical va păstra vie amintirea lui!

    Fie ca sufletul său să se odihnească-n pace. Dumnezeu să-l ierte!

    Citește mai departe...

    davosLiderii mondiali ai sindicatelor aflați la reuniunea anuală de la Davos a Forumului Economic Mondial cer răspunsuri de urgență având în vedere agravarea inegalității și a nesiguranței economice.

    Referindu-se la creșterea populismului și a xenofobiei, liderii sindicali cer ca guvernele să acționeze astfel încât corporațiile să fie responsabilizate pentru lanțurile lor de aprovizionare la nivel mondial, să adopte politici și reglementări pentru a se asigura că beneficiile digitalizării vor fi accesibile inclusiv lucrătorilor și familiilor acestora, să elimine evaziunea fiscală în rândul companiilor și să pună în aplicare măsuri echitabile de tranziție în lupta împotriva schimbărilor climatice. Sindicatele subliniază, de asemenea, amenințările la adresa democrației și a mijloacelor de existență datorate atacurilor cibernetice și fac apel la o abordare umană și bazată pe drepturi în chestiunea crizei refugiaților.

    Citește mai departe...

    Personalizare urna vot Page 1Lucrarile Congresului National BNS, 1-2 noiembrie 2016 pot fi urmarite accesand urmatorul link: http://www.bns.ro/live-video

    Citește mai departe...

    condoleanteÎn urmă cu o oră, Ion Albu, Președinte Executiv al Confederației Meridian, a încetat din viață.

    Membrii Biroului Permanent BNS își exprimă regretul profund pentru tragica dispariție a colegului Ion Albu.

    În aceste momente grele suntem alături de familia îndoliată și transmitem întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe!

    Dumnezeu să-l odihnească!

    Citește mai departe...

    Citește mai departe...

    poza adminisDomnul Andrei Muraru, Consilier Prezidențial, a transmis participanților la Congresul National SIndical BNS mesajul dnului Klaus Iohannis, Președintele României.

    Citește mai departe...