conventie oimNoi, mișcarea sindicală europeană, salutăm Agenda ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă, precum și inițiativa OIM pentru stoparea sărăciei.

Salutăm inițiativa OIM privind viitorul muncii și acțiunile OIM privind lanțurile de aprovizionare.

Să punem capăt sărăciei și foametei, să combatem inegalitățile, să construim societăți incluzive și drepte, egalitate de gen, și să protejăm resursele naturale ale planetei noastre.

Să construim o creștere favorabilă incluziunii, prosperitate împărtășită și muncă decentă pentru toți, în special pentru categoriile mai puțin protejate și incluse, să gestionăm o tranziție echitabilă către economia ecologică și digitală, să combatem exploatarea socială și dumpingul salarial, precum și exploatarea muncii.

Aceste ambiții se află în inima și la originea mișcării sindicale.

Dezbatem și luptăm de multă vreme pentru aceste obiective. Sindicatele vor sprijini ONU și OIM în acțiunile întreprinse pentru a realiza toate aceste obiective.

În anul 2016, dacă mă uit în întreaga Europă, ce văd? Văd opusul a ceea ce au convenit guvernele noastre la ONU.

Eu văd:

  • că nu a avut loc nici o îmbunătățire reală a economiei, nici creștere durabilă și nici noi locuri de muncă, în ciuda tuturor promisiunilor. • o rată ridicată a șomajului pretutindeni, iar șomajul în rândul tinerilor este de peste 40% în unele țări ale UE.
  • în măsură tot mai mare, contracte de munca temporare, cu fracțiune de normă, precare, precum și falși lucrători independenți, cu salarii mici, fără nici o protecție a muncii și fără nici o perspectivă pentru condiții mai bune de viață.
  • un decalaj enorm între nevoia de investiții și dorința guvernelor și a companiilor de a face investiții.
  • atacuri asupra sindicatelor, asupra dreptului la grevă, asupra negocierilor colective și a dialogului social.
  • ziduri construite pentru a-i exclude pe cei care fug de război.
  • că UE plătește statul Turc ca să îi rețină în afara Europei pe refugiați.
  • văd cum crește cinismul în rândul politicienilor - văd populism și xenfobie.
  • Uniunea Europeană este în pericol ea însăși, fiind la o răscruce și contemplându-și dezintegrarea, dacă integrarea și solidaritatea vor continua să fie neglijate.
  • că modelul de cooperare al UE, între țări aflate de secole în conflict, este pus în pericol. Economia socială de piață a Uniunii Europene și modelul social - în cadrul cărora drepturile sociale echilibrau libertățile economice - reprezentau o speranță pentru lucrătorii din întreaga lume.

In prezent, acestea sunt declasate de austeritate, reduceri ale serviciilor publice și ale ajutoarelor sociale, precum și de așa-numitele reforme structurale ale pieței forței de muncă.

Europa trebuie să se îndrepte spre o nouă cale. Ni s-a promis un nou început de către președintele Comisiei Europene, Juncker, însă guvernele sunt tot mai puțin cooperante, în loc sa fie invers.

Avem nevoie de o Nouă Abordare revizuită - atât în Europa cât și la nivel global. Să oprim austeritatea și reducerile, să investim în creștere durabilă și locuri de muncă de calitate. Să realizăm o creștere generală a remunerării lucrătorilor - să stimulăm cererea economică, să stimulăm redresarea și să combatem inegalitățile.

Trebuie să restabilim negocierile colective, dialogul social, precum și statul bunăstării. Economiile cu cel mai mare succes ale Europei au sindicate puternice, cu negocieri colective pe scară largă și dialog social eficient. Sindicate puternice înseamnă mai puțina inegalitate, dar și o mai mare productivitate și competitivitate.

Astăzi vedem cum Europa acționează cu o alarmantă lipsă de umanitate față de refugiați și migranți, dar și față de lucrătorii și cetățenii săi proprii. Europa trebuie :

  • să își respecte obligațiile morale și juridice
  • să accepte și să integreze refugiați atât în societate cât și în piața muncii
  • să asigure servicii publice decente pentru refugiați și comunitățile gazdă
  • să pună în aplicare remunerarea egală pentru muncă egală pentru toți
  • să lupte împotriva dumping-ului și exploatării Știu că am descris o imagine deprimantă, dar eu sunt o fire optimistă.

Sindicatele construiesc speranțe pentru muncitori. Sindicatele răspândesc un nou context pentru economie și societate. Sindicatele sunt gata să negocieze o alternativă, pentru că există o alternativă. Cetățenii s-au implicat acolo unde gouvernemele au eșuat.

Multe ONG-uri și unii politicieni doresc o societate mai umană și coezivă.

Comisia Europeană și instituțiile internaționale, inclusiv OIM, știu că este nevoie de această schimbare. Europa a jucat un rol pozitiv în cadrul negocierilor climatice la nivel mondial și trebuie să facă la fel și în situația refugiaților pentru a crea condițiile necesare pentru a genera armonie în Europa și pace în Siria, Orientul Mijlociu și Africa de Nord și Vest. Europa, guvernele și instituțiile UE trebuie să își reunească forțele cu sindicatele pentru a deveni susținători autentici și activi ai excelentei Agende 2030.

De asemenea, Europa trebuie să își schimbe politicile economice și sociale și să preia conducerea pentru a promova schimbarea la nivel mondial. Europa trebuie să preia conducerea și în privința Noii Abordări Mondiale. Sindicatele, începând cu Europa și cele două Americi, sunt gata să lupte pentru aceste deziderate și să contribuie cu propriile lor propuneri.


Sursa: CES