poza 1 maiLucrătorii din numeroase părți ale lumii celebrează ziua de 1 mai.

Acum, din păcate, suntem martori ai unor vremuri în care realizările generațiilor anterioare de lucrători, celebrate în prima zi de mai, se află sub un atac continuu și sistematic, deoarece bogații lumii, ajutați de guverne adeseori, scriu si rescriu regulile economiei globale.

Guvernele de cele mai multe ori dau înapoi, preocupându-se de voia celor ultra-bogați și renunțând să își îndeplinească datoria de a asigura condiții de muncă decente pentru toți cetățenii și de a pune capăt sărăciei.

Confederația Internațională a Sindicatelor a publicat cu ocazia acestei zile o declarație, la care aderă și Blocul Național Sindical, la fel ca toate organizațiile afiliate, din întreaga lume. În această declarație se menționează că naționalismul și xenofobia au ajuns să erodeze solidaritatea dintre oameni, într-un moment în care lumea se confruntă cu cea mai mare criză a refugiaților din ultimii 70 de ani. Lucrătorii migranți, indiferent de unde provin, sunt privați de dreptul la tratament egal.

Zeci de milioane de femei și bărbați sunt prinși în sclavie modernă și un număr enorm de lucrători ascunși în lanțurile de aprovizionare la nivel mondial ale corporațiilor sunt lipsiți de dreptul de a se organiza în sindicate sau de a obține un salariu decent, fiind de multe ori blocați în locuri de muncă periculoase și degradante. Patruzeci la sută din forța de muncă la nivel mondial este prinsă în economia informală, fără drepturi și câștigând doar sume care le permit să subziste.

Dogma toxică a austerității, concepută pentru a oferi și mai multă bogăție celor 1%, afecteaza cel mai puternic femeile și sufocă orice șansă de progres cu privire la problemele majore ale timpului nostru.

Sistemul economic este perturbat și rescrierea regulilor trebuie să fie făcută de către și pentru cei mai numeroși, iar nu de către și pentru o mână de indivizi.

Pretutindeni, lucrătorii ripostează creând sindicate, chiar dacă se confruntă cu intimidare și violență, fac campanii pentru muncă decentă și declară greve chiar și în cazul în care dreptul la grevă nu există.

Femeile reiterează necesitatea de fi luate în calcul și de a fi tratate egal la locul de muncă, amintesc de necesitatea investițiilor în servicii de îngrijire, de a pune capăt discrepanțelor salariale între bărbați și femei și de nevoia de a-și găși locul legitim în conducerea sindicatelor și a companiilor.

De 130 de ani, această zi a fost o ocazie de a sărbători solidaritatea și de a-i onora pe cei care au sacrificat atât de mult pentru dreptate socială.  În 2017, această zi reprezintă o oportunitate de a arăta puterea și determinarea lucrătorilor de a lupta împotriva opresiunii, de a-și demonstra solidaritatea atât în țară cât și la nivel transfrontalier, precum și pentru a avansa construirea unei societăți mai bune.

Noi provocări sunt în curs de dezvoltare: tehnologiile transformă lumea muncii, emisiile de carbon afectează clima, iar populismul și dogmele de extremă dreaptă devin din ce în ce mai prezente.

Invităm toate guvernele să fie de partea lucrătorilor. Ne reafirmăm spiritul de solidaritate față de toți cei care sunt victime ale represiunilor, care trăiesc în sărăcie și sunt exploatați, și nu vom renunța la misiunea noastră de a construi prosperitate, egalitate și demnitate.

 


Sursa: BNS ?i Confedera?ia European? a Sindicatelor