s80s20 vs changeÎn zilele în care la București se anunța în spațiul public intențiile unor lideri ai coaliției de guvernare de a renunța la venitul minim garantat, la Bruxelles Comisia Europeană anunța lansarea unei serii de inițiative legislative și nelegislative legate de echilibrul dintre viața profesională și cea personală, dreptul la informare al lucrătorilor, dar și accesul la protecție socială și timpul de lucru.

Aceste inițiative au fost lansate în vederea stabilirii cadrului și indicării direcției pentru statele membre, în ceea ce privește implementarea Pilonului Social European.

În 26.04.2017 Comisia Europeană a emis Recomandarea C(2017) 2600 privind Pilonul Social European, capitolul III din această recomandare fiind dedicat protecției și incluziunii sociale, mai concret articolul 14 se referă la venitul minim și precizează:

” Toți cei care nu dispun de resurse suficiente au dreptul la un venit minim adecvat care să le asigure o viață demnă în toate etapele acesteia, precum și  acces efectiv la bunurile și serviciile de care au nevoie. Pentru cei apți de muncă, accesul la venitul minim trebuie combinat cu stimulente pentru (re) integrarea pe piața muncii.”

Așa cum rezultă din evaluările realizate de Comisia Europeană[1] toate statele membre ale Uniunii Europenă au în funcțiune o schemă de tip venit minim garantat, cu precizarea că în Grecia se afla în implementare o schemă pilot, iar în Italia schema de venit minim garantat este un atribut regional. De altfel, situația este aceeași pentru toate cele 35 de state europene evaluate, singura țară unde nu există o astfel de schemă fiind Turcia.

Introducerea unei scheme de venit minim garantat este reglementată la nivelul statelor membre de Recomandarea Consiliului 92/441/EEC din 24 Iunie 1992 cu privire la criteriile comune pentru a asigura un nivel adecvat al resurselor și asistență social prin intermediul sistemelor de protecție socială.

În luna aprilie a.c. Comisia Europeană a lansat un proces de consultare a partenerilor sociali pe tema accesului la protecție socială, pentru a defini eventuale norme noi în acest domeniu,dorind astfel să elimine lacunele și să exploreze noi modalități de a asigura accesul tuturor persoanelor care lucrează, la protecție socială și la servicii de ocupare a forței de muncă pe baza contribuțiilor plătite.

 

În lumina celor mai sus menționate, declarațiile oficialilor români par rupte de realitate, mai ales dacă avem în vedere și următoarele aspecte:

  • Legea 416 / 2001 privind venitul minim garantat prevede la art 7 – ”Persoanele apte de muncă, ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii.” Ca urmare, declarația că beneficiarii de venit minim garantat preferă să nu muncească și să primească această formă de sprijin, este mai degrabă una populistă. În fapt se poate vorbi de o lipsă de colaborare între instituții și o incapacitate a serviciului public de ocupare de a asigura servicii de ocupare adecvate și profilate. Este de altfel și concluzia evaluărilor realizate de Comisia Europeană, aceste evaluări indică în cazul României o lipsă de coordonare /cooperare între serviciile publice implicate în asistarea persoanelor ale căror venituri sunt situate sub nivelul minim garantat, ca și o lipsă a unei abordări integrate și personalizate pentru nevoile fiecărui individ în parte.
  • În 2016 România a revizuit sistemul venitului minim garant prin adoptarea Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune, lege ce urmează a intra în vigoare la 1 aprilie  2018. Noua lege încearcă să asigure o țintire mai adecvată a nevoilor celor aflați în dificultate și o corelare a diverselor tipuri de ajutoare acordate. Majoritatea politicienilor ce astăzi solicită renunțarea la venitul minim garantat erau în Parlament în 2016 când au adoptat legea 196.
  • Ajutoarele sociale acordate pentru asigurarea venitului minim garantat sunt legate de o valoare de referință ce nu a mai fost actualizată din 2014, ca urmare sumele primite sunt mai degrabă simbolice. La sfârșitul anului 2016 erau înregistrați 243.818 de beneficiari de ajutor social pentru a atinge venitul minim garantat – familii sau persoane singure. În medie un beneficiar – familie sau persoană singură, a primit ca ajutor social prin acest sistem mai puțin de 3 euro / zi / familie. Dacă avem în vedere prevederile legii venitului minim garantat, putem concluziona că în general beneficiari ai acestui tip de ajutor sunt familii cu unul sau mai mulți copii. Pentru instituțiile publice acești beneficiari sunt doar niște dosare, pentru că în mod centralizat se cunosc foarte puține detalii despre profilul aceștor beneficiari, singurele date disponbile se referă la numărul beneficiarilor și sumele plătite pentru aceștia.
  • Nu există informații publice referitoare la profilul persoanelor apte de muncă beneficiare de venit minim garantat, însă mai mult de 50% din șomerii neindemnizați înregistrați la ANOFM sunt persoane ce provin din familii ce beneficiază de ajutor social pentru atingerea venitului minim garantat. Dacă analizăm profilul celor înregistrați ca șomeri neindemnizați vom constata că 89% din aceștia sunt persoane cu nivel de educație primar, gimnazial sau profesional, 58% din șomerii neindemnizați fiind persoane cu vârstă de peste 40 ani. Persoanelor cu acest profil, în lipsa unor măsuri de formare profesională, le sunt accesibile doar locuri de muncă dedicate lucrătorilor necalificați, însă angajatorii caută doar în mică măsură lucrători de acest tip. Dacă avem în vedere numărul locurilor de muncă vacante pe categorii de ocupații, doar 12% din locurile de muncă vacante din trimestrul IV 2016 erau dedicate muncitorilor necalificați.
  • Aceste informații ar trebui analizate având în vedere  faptul că peste 25% din populația României se află  în risc de sărăcie chiar și după transferurile sociale realizate din bugetul public. România are cea mai mare rată a riscului de sărăcie, cu mult peste media europeană. Situația este similară și în cazul persoanelor aflate în stare de deprivare materială severă, 23,8% din populația României fiind afectată de această situație. Media UE 28 pentru rata de deprivare materială severă este de 7,8%.
  • Inegalitatea excesivă în distribuirea veniturilor completează imaginea nivelului de trai al populației din România. Veniturile obținute de cei mai bogați 20% din români sunt de 8.3 ori mai mari decat veniturile celor mai săraci 20%  din români, media UE 28 pentru acest indicator este de 5,2.

Concluzionând cele mai sus menționate, din punctul nostru de vedere există o ruptură între declarațiile pro-europene ale factorilor politici din România și propunerile concrete de măsuri de politică publică pe care aceștia le avansează.

Astfel de măsuri generează efecte pe termen lung și cu impact profund asupra nivelului de trai al populației din România. Ca atare un astfel de pachet ar trebui precedat de o dezbatere publică organizată și transparentă, iar ținta pe care ar trebui să o avem în vedere ar fi aceea de apropiere a nivelului de trai al românilor de cel al celorlalți cetățeni ai Uniunii.

Politicile de combatere a sărăciei trebuie să depășească stadiul unor strategii ce nu ajung niciodată să fie implementate. Cetățenii României ce au nevoie de sprijin nu trebuie să mai fie doar niște numere de dosare, rezerva de muncă pe care România o mai are la dispoziție nu poate fi activată prin măsuri nepersonalizate.

Problemele existente în piața muncii, inclusiv deficitul de resurse umane, vin tocmai din iresponsabilitatea unor decizii luate în ultimii 25 de ani și nu pot fi cu siguranță rezolvate cu renunțarea la plasa de siguranță pentru cei mai săraci români, chiar așa extrem de fragilă cum este în acest moment.

Eliminarea venitului minim garantat este un demers anti-european. De aceea solicităm Guvernului și partidelor din coaliția de guvernare să dea dovadă de responsabilitate socială și astfel să stopeze orice fel de declarații publice în sensul renunțării la mecanismul venitului minim garantat.

În măsura în care se dorește ameliorarea situației acestor cetățeni suntem dispuși să sprijinim un astfel de demers, împreună cu un set de măsuri pentru stimularea ocupării acestora.



[1] Minimum Income Schemes in Europe, A study of national policies, 2015, Comisia Europeană


Sursa: Departamentul Presa BNS