bnssSuntem absolut siguri că nici în Germania, Franța sau în altă țară membră a UE, companiile nu ies vreodată la pensie, cu toate acestea finanțarea sistemului de securitate socială este asumată atât de angajat cât și de angajator. 

Blocul Național Sindical a transmis marți, 08.08.2017, o scrisoare adresată Primului Ministru al României, dnul Mihai Tudose, solicitând reconsiderarea deciziei de transfer al contribuțiilor sociale integral în sarcina angajatului.

Blocul Național Sindical a solicitat Primului Ministru să clarifice în regim de urgență intențiile Guvernului României în ceea ce privește funcționarea sistemului de securitate socială după 1 ianuarie 2018.

Această solicitare a fost făcută având în vedere prevederile Programului de Guvernare dar și declarațiile publice ale Ministrului Finanțelor Publice, Domnul Ionuț Mișa, conform cărora:

-          extras din Programul de Guvernare 2017- 2020 - ”Vom continua pe linia reducerii contribuțiilor …., cu o nouă reducere de 4,25 puncte procentuale din 2018. Totodată, vom elimina 4 din cele 6 contribuții plătite astăzi. Vom rămâne așadar doar cu contribuțiile pe sănătate și cea de asigurări sociale, datorate de către angajat, dar rămânând în sarcina angajatorului plata acestora către stat.”.

-          declarația Ministrului Finanțelor Publice la Realitatea TV în 31 iulie 2017 - "Vor scădea contribuțiile sociale, din 6 rămân doar 2, CAS și CASS, care vor însuma 35%. Dispare ajutorul de somaj, mai multe... Totul e ca agentul economic să plătească mai puține ordine de plată, iar sarcina fiscală rămâne aceeași....”.

 

Ca efect al implementării măsurii asumate prin Programul de Guvernare, 4 categorii de prestații de securitate socială vor rămâne fără finanțare, respectiv: ajutorul de șomaj, plata salariilor restante în cazul insolvenței angajatorului, indemnizații și prestații pentru accidente de muncă și boli profesionale dar și indemnizațiile în caz de concedii medicale.

Menționăm că o parte din aceste prestații au fost introduse în legislația României ca efect al transpunerii unor directive europene – cum este cazul fondului de garantare a creanțelor salariale (fond instituit prin Legea 200/2006 ce transpune Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului) sau fondul de șomaj (instituit prin ratificarea Convenției OIM nr. 168 privind promovarea angajării si protecţia contra şomajului, 1988, convenție ratificată de România).

Totodată precizăm că România a ratificat Carta Socială Europeană revizuită prin adoptarea Legii 74/1999 dar și Codul European de Securitate Socială, prin adoptarea Legii 116/2009.  Art. 12 din Carta Socială Europeană prevede:

”In vederea exercitării efective a dreptului la securitate socială, părțile se angajează: 

1.      să stabilească sau să mențină un regim de securitate socială;

2.      să mențină regimul de securitate socială la un nivel satisfăcător, cel puțin egal cu cel necesar pentru ratificarea Codului european de securitate socială;

3.      să depună eforturi pentru a aduce treptat regimul de securitate socială la un nivel mai ridicat.”

Deși România nu a ratificat în întregime Codul European de Securitate Socială și-a asumat principiile prevăzute de Carta Socială Europeană, renunțarea la pachetul actual de servicii de securitate socială și eliminarea unor prestații prevăzute de Codul mai sus menționat înseamnă implicit că opțiunea României nu respectă punctul 3 din art 12 al Cartei.

Dispariția surselor de finanțare înseamnă implicit dispariția prestațiilor sau preluarea acestora de către bugetul de stat. În cazul dispariției prestațiilor mai sus menționate România își încalcă angajamentele asumate la nivel european și internațional. În cazul preluării acestor prestații de către bugetul de stat apare inevitabil întrebarea - de ce decizia de a concedia, de a nu investi în sănătatea și securitatea la locul de muncă sau falimentul unui angajator trebuie asumate public de toti cei ce susțin bugetul de stat?

Practica europeană arată o asumare împreună – angajat și angajator – a finanțării sistemului de securitate socială. Slovenia (75%), Olanda (56%), Croația (54%) și Polonia (54%) sunt singurele state membre UE în care angajatul plătește mai mult decât angajatorul pentru securitate socială. România va fi de la 1 ianuarie 2018 singurul stat din Uniunea Europeană în care contribuțiile la sistemul de securitate socială vor fi asumate integral de angajat.

Am reținut remarca dnului Prim Ministru conform căreia ”companiile nu ies la pensie” nu este una nouă, cu aproape un an în urmă reprezentanții MFP de la vremea respectivă ne aduceau același argument. Suntem absolut siguri că nici în Germania, Franța sau în altă țară membră a UE, companiile nu ies vreodată la pensie, cu toate acestea finanțarea sistemului de securitate socială este asumată atât de angajat cât și de angajator.

De altfel Organizația Internațională a Muncii statuează ca principiu – „solidaritate în finanțarea sistemelor de securitate socială și totodată urmărirea unui echilibru optim între responsabilitățile și interesele celor ce finanțează și/sau beneficiază de schemele de securitate socială[1]”.

În nici o țară din Europa finanțarea sistemului de securitate socială nu se asigură exclusiv de angajator sau de angajat, pentru că vorbim de solidaritate și de responsabilitate socială asumată în mod echilibrat între angajat și angajator.

Despre  echitate și coeziune socială este vorba și în Recomandarea OIM 67 /1944 – ”Costul prestațiilor, inclusiv costul administrării, ar trebui distribuit între persoanele asigurate, angajatori și contribuabili în așa fel încât să fie echitabil față de persoanele asigurate și totodată, să se evite înrăutațirea situației persoanelor asigurate ce au venituri mici, precum și orice fel de perturbare a activității.”

Solidaritate, responsabilitate socială, echitate, echilibru sunt principii ce stau la baza social democrației, despre asta vorbesc Convențiile și Recomandările OIM dar și reglementările europene ce vizează drepturile sociale.

Deficitul sistemului public de pensii nu se va rezolva prin transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, este doar o rotire între două tipuri de contribuții, ambele venituri ale bugetului de asigurări sociale, respectiv un transfer contabil între două capitole bugetare. Nici pensiile nu vor crește datorită acestei măsuri, așa cum s-a anunțat public, pentru că o data cu creșterea câștigului salarial brut individual crește cel puțin în mod similar și câștigul salarial mediu brut pe țară, știut fiind faptul că pensia se calculează plecând de la raportul între câștigul brut individual bază de calcul și câștigul salarial mediu brut pe țară aferent fiecărei luni de cotizare. Nici despre reducerea birocrației (a numărului de ordine de plată întocmite) considerăm că nu poate fi vorba, și în acest moment angajatorul întocmește un singur ordin de plată pentru toate contribuțiile sociale, indiferent de bugetul / fondul de care aparțin și indiferent dacă sunt datorate de angajator sau de angajat. 

Având în vedere considerațiile de mai sus BNS cere Guvernului să comunice care sunt motivele reale pentru care Guvernul propune o astfel de inițiativă.

Totodată considerăm că se impune ca Guvernul să reconsidere această măsură prevăzută în Programul de Guvernare, având în vedere angajamentele internaționale dar și practica europeană, această măsură urmând a fi analizată, cu toate implicațiile asupra funcționării sistemului de securitate socială împreună cu partenerii sociali.

 



[1]Recomandarea OIM nr 202/2012 privind protecția socială


Sursa: Departamentul Presa BNS