sigla campaniePrin proiectul OUG de modificarea a Codului Fiscal, lansat ieri în consultare publică, Ministerul Finanțelor Publice propune modificarea categoriilor de contribuabili la sistemul de asigurări de sănătate.

Ca urmare, ÎNCEPÂND DE LA 1 IANUARIE 2018: pensionarii, șomerii, persoanele asistate social, persoanele aflate în concediu medical, persoanele aflate în concediu de creștere copil, personalul monahal, persoanele aflate în detenție sau străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, VOR BENEFICIA CU TITLU GRATUIT DE SERVICII MEDICALE, TOȚI FIIND ASIGURAȚI AI SISTEMULUI PUBLIC DE SĂNĂTATE, FĂRĂ OBLIGAȚIA DE PLATĂ A CONTRIBUȚIEI DE SĂNĂTATE. PENTRU EI, SERVICIILE MEDICALE VOR FI DECONTATE DE SALARIAȚI!

În prezent, conform art 153, alin (1), lit. h) - o), Codul Fiscal, o serie de instituții publice sunt contribuabili ai sistemului public de asigurări de sănătate, pentru persoanele ce beneficiază de diverse prestații sau indemnizații asigurate de instituțiile în cauză, respectiv:

  • pentru șomeri – plata contribuției pentru asigurări de sănătate este asigurată de către ANOFM, din fondul de șomaj;
  • pentru pensionari, dar și pentru cei aflați în concediu medical, ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională – plata contribuției pentru asigurări de sănătate este asigurată de către CNPP, din bugetul asigurărilor sociale;
  • pentru persoanele asistate social – plata contribuției pentru asigurări de sănătate este asigurată de către ANPIS, din bugetul de stat;
  • pentru personalul monahal - plata contribuției de asigurări de sănătate este asigurată de către Secretariatul de Stat pentru Culte, din bugetul de stat;
  • pentru persoanele aflate în penitenciare – plata contribuțiilor de asigurări de sănătate este asigurată de către Ministerul Justiției, din bugetul de stat.

În 2017, pentru 9 luni, suma contribuțiilor plătite de instituțiile publice mai sus menționate, pentru aceste categorii de persoane, a fost de 574 milioane lei. Majorarea pensiilor ar fi ridicat considerabil această sumă.

De la 1 ianuarie 2018 Ministerul Finanțelor Publice propune ca nici una din instituțiile mai sus menționate să nu mai asigure contribuțiile de sănătate pentru persoanele pe care le asistă.

Ca urmare, ÎNCEPÂND DE LA 1 IANUARIE 2018:

-           pensionarii,

-          șomerii,

-          persoanele asistate social,

-          persoanele aflate în concediu medical,

-          persoanele aflate în concediu de creștere copil,

-          personalul monahal,

-          persoanele private de libertate,

-          străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării,

VOR BENEFICIA CU TITLU GRATUIT DE SERVICII MEDICALE, TOȚI FIIND ASIGURAȚI AI SISTEMULUI PUBLIC DE SĂNĂTATE, FĂRĂ OBLIGAȚIA DE PLATĂ A CONTRIBUȚIEI DE SĂNĂTATE. PENTRU EI, SERVICIILE MEDICALE VOR FI DECONTATE DE SALARIAȚI!

 

Având în vedere că de la 1 ianuarie 2018 salariații vor fi singurii contributori ai sistemului de asigurări de sănătate, ei vor fi cei ce vor trebui să suporte povara serviciilor medicale pentru pensionari, șomeri, asistați sociali, personal monahal, deținuți, etc.

Nu numai că Guvernul a eliberat angajatorul de toată responsabilitatea finanțării colective a sistemului de securitate socială, acum statul s-a eliberat pe el însuși de obligațiile sociale, a considerat că e prea mult. Și atunci, le-a transferat cuiva care are prea puțină forță pentru a reacționa față de astfel de decizii.

Probabil în perioada următoare vom primi de la Ministerul Sănătății Publice completarea acestui ”cadou”, LISTA PRESTAȚIILOR MEDICALE CE NU VOR MAI FI ACOPERITE DE ASIGURAREA MEDICALĂ.

În rest, nu ne rămâne decât să le urăm tuturor salariaților din România un weekend plăcut!

 

files/1-000-0000-00007/comunicat_de_presa_BNS_27_10_2017.docx


Sursa: Departamentul Presa BNS