Campania inițiată de BNS în 2011 se apropie  de final, depinde și de noi să contribuim astfel încât tot efortul să fie răsplătit. 

Inițiativa civică sprijinită de BNS se află în dezbatere la Comisia pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților.

Atât președintele Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, dnul Adrian Solomon, cât și dnul Mihai Baltă (PSD) și dna Cristina Pocora (PNL), în calitate de Vicepreședinți ai Comisiei, au comunicat că doresc ca această inițiativă civică să fie dezbătută și transmisă spre aprobare Plenului Camerei înainte de alegeri.

Începând de luni, 5 septembrie 2016, în fiecare zi, cu excepția zilei de marți, timp de două săptămâni, vor avea loc întâlniri tehnice de lucru pentru dezbaterea Codului, întâlniri la care vor participa reprezentanții Comitetului de Inițiativă, ai confederațiilor sindicale și patronale reprezentative precum și reprezentanți ai Guvernului. Raportul final al dezbaterilor va fi înaintat Plenului Comisiei.

 BNS transmite un apel către organizațiile membre și structurile sale teritoriale pentru punerea în practică a deciziei Biroului Executiv BNS, respectiv ORGANIZAREA UNOR ÎNTÂLNIRI LA NIVEL DE JUDEȚ CU DEPUTAȚII DIN COLEGIILE RESPECTIVE, indiferent de partidele din care fac parte sau dacă sunt sau nu membrii ai Comisiei pentru Muncă.

Rolul acestor întâlniri este acela de a promova inițiativa BNS dar și de a afla un punct de vedere cu privire la poziția fiecăruia din deputați față de inițiativa BNS.


Rugăm organizațiile membre teritoriale să înregistreze aceste puncte de vedere și să le transmită către confederație, astfel încât să fie avute în vedere în cadrul campaniei derulată de BNS.


Pentru a sprijini încheierea cu succes a acestei campanii vă retransmitem pachetul de informatii necesare pentru punerea în practică a apelului confederației.

Motive pentru sustinerea modificarii Codului Muncii

Scurta prezentare a proiectului

Avizul Consiliului Legislativ

Hotararea Curtii Constitutionale

Proiectul de lege de modificare a Codului Muncii

 

Proiectul de modificare a Codului Muncii - forma adoptata de Senat

Expunere de motive Cod

 

 

Proiect de lege privind negocierile colective  - initiativa BNS

Expunere de motive

Aviz Consiliul Legislativ

 

Proiect de lege privind Conflictele colective de munca - initiativa BNS

Expunere de motive

Aviz Consiliul Legislativ