Adera la BNS
Blocul Național Sindical este o confederație sindicală, reprezentativa la nivel national, la baza căreia se află lucrătorii din întreprinderi, societăți comerciale, regii, instituții publice, etc constituiți în sindicate afiliate la BNS.
Membrii simpli de sindicat reprezintă esența activității confederației și către ei sunt îndreptate prioritățiile și strategiile acesteia.
Structura organizatională a BNS este una asemănătoare cu cea a altor confederații sindicale din România sau din alte țări:
La baza confederației se găsesc membrii de sindicat, reuniți în sindicate constituite legal.
Sindicatele, la rândul lor, formează federații profesionale.
Mai multe federații profesionale alcătuiesc o confederație.
Cine poate adera la BNS?
- Orice lucrător român sau străin angajat cu forme legale într-o companie cu capital privat sau de stat sau într-o instituție bugetară.
Afilierea individuală se poate face doar la un sindicat de unitate deja existent (membru BNS) în compania/instituția angajatoare sau la un sindicat profesional.
Exemplu de afiliere la un sindicat de companie: Un angajat din Compania Națională Poșta Română din București poate deveni membru BNS dacă aderă la Sindicatul de Poștă București - afiliat la Federația Sindicatelor din Poșta Română - membră BNS.
Exemplu de afiliere la un sindicat profesional: Un fotbalist poate deveni membru al BNS dacă aderă la Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori, sindicat profesional.
- Orice sindicat constituit legal
Afilierea sindicatelor se poate face la o federație profesională dacă BNS are federații în ramura respectivă
Exemplu: Un sindicat al electricienilor se poate afilia la Federația Univers (ramura energie) – membră BNS
În cazul în care nu există o federație BNS în ramura respectivă, sindicatul se poate afilia temporar la una dintre filialele județene,urmând să fie asistat pentru organizarea unei noi federații de profil.
- Orice federație constituită legal
Afilierea se face direct la BNS, fără să conteze dacă în BNS mai sunt sau nu federații în aceeași ramură
Dincolo de aceste forme clasice de organizare sindicală, la BNS se pot afilia șomeri sau persoane fără loc de muncă dar care au ieșit din evidențele somajului, persoane ocupate pe cont propriu, elevi, studenți, pensionari, Persoane Fizice Autorizate,care desfășoară activități pe cont propriu și nu au statut de angajator.
Adera la BNS!
Sindicatele care doresc afilierea la o federație sunt rugate să completeze acest formular – Click aici.
Federațiile care doresc afilierea la BNS sunt rugate să completeze acest formular – Click aici.
Formularele vor fi transmise automat de sistem către responsabilii cu afilierile de la nivel de sindicat, federație sau confederație, după caz.
Persoanele fizice sau juridice care nu fac parte din aceste trei categorii sunt rugate să contacteze BNS la numerele de telefon 021.316.27.98 sau 021.316.27.99.