grafic contributiiPropunerea de act normativ dat publicității pe surse ieri, 07.09.2016, despre care Dna. Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice, afirma că are ca obiectiv simplificarea birocrației și stimularea investițiilor, vizează „revoluționarea modului de finanțare a sistemului de securitate socială” din România.

Într-un dispreț total față de cadrul legislativ general, altul decât cel fiscal, și fără nici un fel de fundamentare și evaluare de impact, Ministerul Finanțelor Publice propune transferul aproape în totalitate a responsabilității finanțării sistemului de securitate socială de la angajator la angajat.

După o flexibilizare excesivă a relațiilor de muncă operată de Guvernul Boc, măsură ce a condus la o reducere semnificativă a protecției salariaților, aceasta este o nouă dovadă de desconsiderare a forței de muncă din România.

Dacă se va continua această tendință România va ajunge o zonă de tip „Vest Sălbatic”, în condițiile în care la nivel European se consideră că e timpul să fie readuse în discuție și reîntărite drepturile sociale ale lucrătorilor și dialogul social.

Unul din principiile statuate de Organizația Internațională a Muncii vizează – „solidaritate în finanțarea sistemelelor de securitate socială și totodată urmărirea unui echilibru optim între responsabilitățile și interesele celor ce finanțează și/sau beneficiază de schemele de securitate socială[1]”.

Desigur aceste recomandări probabil nu sunt de interes pentru Ministerul Finanțelor Publice, așa cum probabil nici coeziunea politicilor sociale nu stârnește vreun interes.

 

În nici o țară din Europa finanțarea sistemului de securitate socială nu se asigură exclusiv de angajator sau de angajat, pentru că vorbim de solidaritate și de responsabilitate socială asumată în mod echilibrat între angajat și angajator.

O astfel de schimbare bruscă, chiar dacă ea ar putea fi făcută fără a afecta în acest moment povara fiscală a angajatorului sau angajatului, va avea cu siguranță impact asupra ocupării. Acesta este și motivul pentru care statele europene nu au pe agendă o astfel de schimbare, „în multe state ratele contribuțiilor de securitate socială ale angajatorului și angajatului sunt păstrate la un nivel egal sau aproape egal, o schimbare în asumarea poverii contribuțiilor de securitate socială nu este o opțiune pe agenda politică”[2].

Declarația conform căreia puterea de cumpărare a salariilor nu va avea de suferit în urma acestor modificări este una complet gratuită, izvorâtă din dezinteres pentru analiza situației actuale și contextului în care se aplică această prevedere și cu același dezinteres pentru consecințe.

Probabil Ministerul Finanțelor Publice nu știe că în anul de grație 2016 nu poți impune  angajatorilor privați să majoreze toate salariile în plată cu un procent sau o sumă anume, pur și simplu pentru că Guvernul nu e parte a acestor contracte de muncă. Intervenția statului în acest sens poate viza doar aspecte ce țin de standarde minim legal obligatorii de protecție a salariaților.

Reamintim conducerii acestui Minister că, Art. 44 din Constituția României garantează dreptul la proprietate privată, iar această prevedere a fost interpretată de Curtea Constituțională care a decis, de exemplu, ca neconstituțională prevederea legală conform căreia liderul de sindicat trebuie plătit și pentru un număr de zile în care să desfășoare activitate sindicală. Cu siguranță intervenția Ministerului Finanțelor de a dispune majorararea tuturor salariilor în plată, inclusiv pentru sectorul privat, va fi privită în același mod, rezultatul fiind asumarea în totalitate a sarcinii de către salariat.

Mai mult, probabil că specialiștii Ministerul Finanțelor nu au avut măcar curiozitatea să analizeze dinamica pieței muncii și a contractelor individuale de muncă. Dacă ar fi făcut un astfel de demers, absolut minim și necesar pentru o astfel de inițiativă, atunci ar fi constatat că în 2015 au fost încheiate 2.198.435 de noi contracte individuale de muncă, pe perioadă nedeterminată, dintr-un total de 5.639.508 contracte active pe perioadă nedeterminată, în timp ce 2.050.859 contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată au încetat să mai producă efecte.

Măsura de compensare propusă de minister se adresează contractelor de muncă în vigoare, nu și celor noi, ori cu o astfel de dinamică a contractelor mai puțin de jumătate din salariați nu vor fi acoperiți de mecanismul de compensare prevăzut de minister.

România recunoaște că șomajul în rândul tinerilor este o problemă, cu toate acestea primii care vor avea de suferit după o astfel de inițiativă sunt cei care intră pentru prima dată în piața muncii, transpunerea acestei modificări a codului fiscal înseamnă că – un tânăr salariat care intră în piața muncii azi, cu un salariu stabilit la nivel minim primește net aprox 925 lei, dacă va intra în piața muncii după 1 ianuarie 2017, după noul cod fiscal, la același salariul minim, suma primită va fi de doar 777 lei. Nu trebuie să fi specialist să realizezi impactul unei astfel de măsuri.

Mai mult, cinismul Ministerului merge până la capăt: dincolo de lipsa de capacitate în a verifica implementarea unei măsuri de genul - creșterea tuturor salariilor cu un anumit procent sau o anumită sumă – în cazul în care angajatorul nu respectă această măsură este sancționat cu amendă ce se face venit la bugetul de stat, cu toate că cel păgubit este salariatul. Dar cui îi mai pasă în România de azi de salariați? Cu siguranță acestui Minister al Finanțelor NU!

Dacă simplificarea birocrației înseamnă modificarea a 5 milioane de contracte individuale de muncă și refacerea tutoror situațiilor de plată a salariilor, atunci revoluționăm în mod paradoxal inclusiv ideea de debirocratizare.

În acest context și privind situația optimist, sperăm că această inițiativă a fost doar una menită să atragă atenția publicului de la intenția manifestă a ministerului de a ”albi” averile ilicite sau care nu pot fi justificate, și că nu se va merge până la capăt, confirmând încă o dată faptul că guvernanții valorizează poporul doar în perioadele electorale, în rest nefiind preocupați de cei care îi aleg de fiecare dată cu speranța că – în sfârșit -  cineva se va gândi și la bine lor!

 

 


[1]Recomandarea OIM nr 202/2012 privind protecția socială

[2]Employer Versus Employee Taxation: The Impact On Employment, OECD


Sursa: Departamentul Economic BNS