O delegație alcătuită din o sută de reprezentanți ai salariaților din OMV Petrom România se află în cursul zilei de vineri în Austria pentru a participa la un protest în fața sediului companiei din Viena (Trabrennstrasse 6-8) și pentru a înmâna directorului general o scrisoare din partea lucrătorilor români. Pichetul este organizat cu respectarea legislației austriece și are avea loc  între orele 11.00 – 12.00.

Acest protest este organizat de Sindicatul Liber și Independent Petrom Suplac – Marghita, Sindicatul Petroliștilor Drăgășani, Sindicatul Liber Independent Petrosind Craiova, Sindicatul Liber Petrom Găiești și Sindicatul Liber Independent Petromar și vine după o lungă perioadă în care organizațiile sindicale menționate au încercat să oprească abuzurile săvârșite împotriva salariaților de administrația OMV Petrom România împreună cu Sindicatul Național Petrom, o organizație a cărei existență nu este încă certificată de justiție.

Directorul general al companiei OMV va primi din partea lucrătorilor români o scrisoare în care îi va fi prezentată situația de batjocură din România, o situație care a fost agravată la începutul lunii mai de un contract colectiv de muncă semnat de companie cu sindicatul galben, fără știința membrilor celorlalte structuri sindicale.

Semnarea actualului CCM este încununarea unei lungi campanii de ciuntire a drepturilor lucrătorilor dusă de OMV Petrom România și Sindicatul Național Petrom, iar efectele acestui nou contract sunt devastatoare pentru cei circa 18.000 de lucrători români.

Prin noul contract de muncă, de exemplu, au fost eliminate toate condițiile care restricționau unitatea să rezilieze un contract individual, dându-se astfel posibilitatea angajatorului să desfacă un contract de muncă oricând, după bunul plac.

De asemenea, începând cu luna mai 2014, mii de lucrători din companie se apropie de statutul de sclav. Prin ”negocierea” dintre sindicatul galben și administrație s-a convenit să nu mai existe o negociere anuală care să reglementeze majorarea salariilor, durata timpului de lucru, programul de lucru și condițiile de muncă! Au fost eliminate aceste obligativități iar administrația va putea modifica programul de lucru pentru orice salariat fără acordul sindicatului, implicit al salariatului.

Cu semnătura SNP pe contractul colectiv de muncă, creșterea salarială pentru anul viitor va fi de aproximativ 55 lei pentru fiecare salariat, adică puțin peste 12 euro. Totodată ajutorul de deces s-a redus cu 50% și o sumedenie de responsabilități au fost tăiate din dreptul companiei:

- Angajatorul nu mai are obligația de a reangaja pe același post persoana care revine din concediul de îngrijire a copilului până la vârsta de 2 ani.

- Angajatorul nu mai are obligația să ia măsuri pentru ameliorarea condițiilor de muncă și nu mai are obligația de a le discuta în Comisia de Sănătate și Securitate în Muncă.

- Angajatorul nu mai are obligația să asigure participarea salariaților la cursuri de formare în domeniul relațiilor de muncă și activităților sindicale.

- Angajatorul nu mai are obligația de a păstra timp de 3 luni salariul angajatului care beneficiază de schimbarea locului de muncă din motive medicale

- Angajatorul nu mai are obligația de a plăti integral biletele de tratament și transport angajaților care sunt nevoiți să trateze boli profesionale.

- Angajatorul nu mai are obligația să coreleze ajutorul de casatorie / naștere / adopție cu nivelul salariului minim pe companie.

Acestea sunt doar câteva dintre obligațiile tăiate din sarcina administrației OMV Petrom România, informații pe care directorul general al OMV le va primi de la protestatari. 

Sindicatele organizatoare ale acțiunii de la Viena au deschis deja acțiuni în instanță împotriva companiei OMV Petrom și împotriva Sindicatului Național Petrom și au anunțat că vor face toate demersurile legale pe care le au la dispoziție pentru  a apăra drepturile celor circa 18.000 de lucrători pe care îi reprezintă.

La începutul săptămânii viitoare angajații de la Petromar (platformele marine ce aparțin de OMV Petrom) au anunțat că vor purta banderole albe în semn de protest.

Departament Presă BNS

Dana Badea - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. – 0749.158.803