Blocul Național Sindical organizează marți, 24 iunie 2014, cu începere de la ora 10.00, la sediul confederației din strada Turturelelor nr 11A, o conferință de presă în cadrul căreia va prezenta măsurile concrete pe care le ia confederația pentru a crește gradul de ocupare pentru grupul vulnerabil format din femei. De asemenea, BNS va prezenta propriile estimări în ceea ce privește impactul reducerii CAS cu cinci puncte procentuale asupra asupra Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat precum și asupra pieței muncii în general.

Cele două teme pe care BNS le va aborda în conferința de presă din data de 24 iunie 2014 sunt desprinse din două dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă economia românească în special și societatea în general, și anume:

-          șomajul de lungă durată și sărăcia cronică în care se află o mare parte din populație;

-          sarcina fiscala excesivă asupra forței de muncă.

În ceea ce privește măsurile pentru sprijinirea uneia dintre cele mai largi categorii de persoane vulnerabile, femeile, Blocul Național Sindical dispune de o finanțare de un milion de euro în cadrul unui proiect european pe care îl implementează în calitate de promotor începând cu luna mai 2014.

Proiectul ”Alături de cariera ta!”,implementat în parteneriat cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, vine cu o serie de măsuri și activități concrete menite să contribuie la dezvoltarea personală și profesională a categoriei vulnerabile reprezentată de femei.

 În cadrul acestui proiect vor fi organizate cursuri gratuite de calificare pentru ocupațiile asistent de gestiune, inspector resurse umane și cursuri de specializare de delegat sindical de întreprindere, în procesul de selecție acordându-se prioritate femeilor slab calificate, celor care nu au nicio calificare, femeilor șomere (aflate în evidețele agențiilor de șomaj) și femeilor ocupate fără remunerație.

 Vor fi selectate 240 de persoane pentru participarea la aceste cursuri, iar femeile care vor finaliza cu succes modulele de formare profesionala de tip calificare vor primi o subvenție de 600 de ron pe lună din partea proiectului pentru perioada în care sunt prinse în etapa de formare. 
Aceasta este doar una dintre activitățile pe care BNS și le-a asumat în cadrul proiectului, urmând ca celelalte să fie prezentate în conferința din data de 24 iunie.

Blocul Național Sindical a ales să scrie un astfel de proiect și să îl depună pentru finanțare pornind de la situația gravă din punct de vedere economic și social pe care a constatat-o la nivelul întregii țări.

Mai multe informații pe marginea acestui subiect vor fi furnizate în cadrul conferinței de presă din data de 24 iunie 2014, cu începere la ora 10.00.

Conferința va fi susținută de președintele BNS, Dumitru Costin, care va prezenta și punctul de vedere al confederației pe marginea intenției Guvernului de a reduce CAS.

Pentru informații suplimentare și confirmarea participării:

Dana Badea

Responsabil diseminare

0749.158.803, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.