costin dumitru 90341000INTERVIU CU DUMITRU COSTIN, LIDERUL BNS (I) (Vocea Romanului)

Stimate domnule Dumitru Costin, ne aflăm aici pentru a discuta despre industria românească. Un subiect în egală măsură controversat, și… dureros pentru foarte mulți dintre noi.

Da… Industria românească… Un subiect totodată spumos, demn de analizat la orice lecție de istorie a economiei. De ce fac această afirmație? Pentru ca in acesti aproape 30 de ani de tranzitie, industria romaneasca a suferit mutații profunde. Pe mine, care provin din industrie (am lucrat în industrie înainte de ’89), și care încă mai reprezint părți importante din ceea ce a mai ramas astazi din industria României, acest subiect ma provoacă.

Ca să poți face o analiză coerentă, trebuie să știi din ce tip de sistem economic ai plecat, în ce tip de sistem ai ajuns și, mai ales, modul în care s-a făcut trecerea de la un sistem la celălalt. Noi am trecut de la o economie centralizată la o așa zisă economie de piață. Pentru că, da, în opinia mea, România nu se află nici astăzi într-un model de organizare economică care să răspundă unor parametri de calitate ai economiei de piață.

Cred că, din acest punct de vedere, foarte, foarte multe lucruri lasă încă de dorit. Pentru a înțelege cât mai bine aceasta tranziție de la un sistem macroeconomic la altul, trebuie să nu uităm nicio clipă modul în care s-a făcut tranziția de la un sistem politic la altul. Convingerea mea, dar și a altora care au studiat și cercetat ”momentul decembrie 1989”, este că această trecere a fost, în fapt, o lovitură de stat bine organizată și coordonată.

Cei care au orchestrat-o, au fost capi ai securității române (în principal dintre aceia care se ocupau de relațiile externe ale României și care interacționau cu reprezentanți ai altor servicii secrete străine), împreună cu câțiva capi ai armatei române, cu diverse personaje din ierarhiile Partidului Comunist Român și, nu în ultimul rând, cu sprijinul și implicarea reprezentanților mai multor servicii secrete străine.

Toți cei pe care i-am menționat s-au înțeles foarte bine între ei, au comunicat și au lucrat perfect unii cu alții. De ce am făcut această subliniere? Pentru că veți vedea că tot ce s-a întâmplat după decembrie 1989 are legătură cu acest moment de cotitură din istoria recentă a României.

În sistemul comunist, firmele noastre cu capital de stat nu dispuneau de un sector propriu de marketing, care să se ocupe cu promovarea și vânzarea produselor și serviciilor pe care acestea le produceau. Operațiunile astea se făceau prin intermediul unor entități numite centrale de comerț exterior, unde fiecare domeniu industrial beneficia de o astfel de Centrală.

Astfel, aveam la vremea respectivă Centrala industriei de autovehiculeCentrala industriei de confecțiiCentrala industriei de pielărieCentrala industriei mobilei și tot așa… Așadar, toate companiile românești erau lipsite de o componentă esențială a oricărei firme aflate în mediul concurențial, și anume acea structură care să se ocupe de desfacerea productiei, mai ales pentru piețele externe pe care Romania era prezentă.

Cei care lucrau în mai sus menționatele centrale erau oameni bine pregătiți profesional, cu o bună expertiză, dar care, în acel sistem politic, erau obligați să interacționeze și să lucreze cu Securitatea română. Ei reprezentau adevărata interfață a României, asigurând legătura cu mediul economic internațional, singura conexiune a industriei românești cu exteriorul.

Ce s-a întâmplat mai departe?

Așa cum spuneam, România a trecut printr-o lovitură de stat, peste care s-a suprapus o manipulare uriașă care a dus, printre altele, la vărsare de sânge, la pierderea unor vieți omenești și la irosirea unor destine. Iar după ce am trecut puntea, în așa zisa democrație, am asistat la fenomene care au marcat puternic industria româneasca.

Știți care au fost primele entități privatizate în România? O să îmi spuneți că a fost acea listă de companii care s-au privatizat prin MEBO, vreo 20 la număr. Fals! Primele companii privatizate au fost exact acele centrale de comerț exterior care erau controlate de unii care și-au adus contribuția la lovitura de stat din decembrie 1989. Subliniez unii, pentru că nu toți cei care lucrau în aceste zone ale comerțului exterior au fost implicați în ”operațiunea” din decembrie.

Aceștia au devenit proprietari pe baze de date, pe relații comerciale și pe niște informații de care oricum doar ei dispuneau la acel moment. Și astfel au preluat complet controlul asupra întregii industrii românești! La vremea respectivă, industria românească era orientată preponderent către export. ATENȚIE! Exportam pe piața CAER-ului înainte de toate, dar România avea o prezență consistentă în Orientul Apropiat, în Asia, în America Centrală, în America de Sud, cât și în Africa.

Așa cum spuneam, prin intermediul acestui discret proces de ”privatizare” a acestor centrale, controlul asupra tuturor fluxurilor de comerț exterior și implicit asupra întregii industrii românești a trecut din mâna statului în câteva mâini private. Am cazuri concrete de industrii care au fost masacrate prin tertipurile șmecherești ale celor despre care vă vorbeam mai sus, personaje care astfel au sfârșit prin a controla tot ce mișca în industria românescă.

Puteți să ne dați un exemplu?

Sigur! Spre exemplu, platforma de industrie ușoară de la Botoșani. Firmele de acolo, evident cu capital de stat, și-au asumat contracte de producție și export prin intermediul ”jucătorului privat” creat peste noapte (fosta centrală din domeniu). Profitând și de vidul legislativ, aceștia au preluat marfa, au vândut-o la export și nu au mai returnat niciodată banii către fabricile producătoare.

Evident că aceste firme au mers cu pași repezi spre ceea ce numim astăzi insolvență și faliment. S-a ales praful de tot și, bineînțeles, în primul rând de locurile de muncă. Îmi aduc aminte că am fost acolo la o săptămână după vizita președintelui Iliescu. El se întâlnise cu mii de muncitoare de pe această platformă de confecții, care își cereau drepturile salariale.

Acele femei veneau la fabrică, își făceau treaba, produceau mărfuri vândute la export de șmecherii respectivi care, însă, nu mai întorceau nimic către fabrici. Bietele femei au muncit luni întregi fără să fie plătite, bazându-se pe promisiunile conducătorilor acelor societăți comerciale cu capital de stat, care le spuneau că numai producând în continuare vor veni, până la urmă, și banii de salarii. Președintele Iliescu s-a întâlnit cu ele și le-a promis că lucrurile vor fi rezolvate.

La o săptămână, ajuns la Botoșani, le-am strâns și le-am spus: decât să continuați să faceți voluntariat la niște fabrici care dau marfa unor intermediari care nu vă vor returna niciodată banii, mai bine vă căutați orice altceva de muncă, pentru că altminteri veți avea probleme majore în familie, cu soții voștri și cu copiii, fiindcă nu veți avea ce să puneți pe masă….

Și, tot la începutul anilor ’90, s-a mai întâmplat încă ceva care a dus la punerea în genunchi a industriei românești. Vă reamintesc că înainte de lovitura de stat din decembrie 1989, cetățenii salariați dețineau ”părți sociale” – cumpărate din lefurile lor –, ca urmare a unei decizii politice adoptate în anii ’80 de către leadershipul Partidului Comunist Român. care-și propusese ca muncitorii din România să devină și proprietari ai fabricilor și uzinelor în care lucrau.

Artizanii loviturii de stat știau că, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să ducă economia României într-un mediu concurențial predominat de proprietatea privată, realizând, totodată, riscurile unei privatizări imediate, prin conversia acelor ”părți sociale” în acțiuni. Era un proces pe care ei nu l-ar fi putut controla. Conversia imediată a părților sociale în acțiuni ar fi generat împroprietărirea la scară națională a salariaților din România, și, pe cale de consecință, transformarea firmelor din industria și economia românească în companii publice, în care statul ar fi fost, probabil, acționar majoritar, dar cetățenii ar fi deținut și ei, de asemenea, pachete consistente de acțiuni.

Cu toate consecințele de rigoare. Ce au făcut ei? Au despăgubit ”pe repede înainte” posesorii de părți sociale cu sume de bani care s-au dus imediat în consum, pentru că, simultan, au fost larg deschise și porțile importurilor. Și cine să se ocupe de acele importuri daca nu aceleași firme mai sus menționate sau ”pui” acestora?

Oamenii s-au bucurat de banii pe care i-au primit achiziționând televizoare color, videocasetofoane, cât și alte tipuri de electrocasnice pe care la vremea respectivă aproape toți le visam. Prin această măsură au atins, concomitent, trei obiective: 1) au reușit să preia controlul total asupra industriei și economiei românești prin răscumpărarea părților sociale; 2) au creat o piață uriașă de bunuri ce urmau să fie importate prin firmele lor sau ale diverșilor apropiați… Iar despre cel de-al treilea obiectiv atins o să vă vorbesc puțin mai târziu.

 

Articol publicat in Vocea Romanului.


Sursa: Departamentul de Presa BNS