bns 2Blocul Național Sindical se află în pichet de protest la principala cale de acces a judecătorilor Curții Constituționale a României, în datele de 4 și 5 decembrie 2019, între orele 9,00-12,00 (ne vom afla la intrarea B1 de la Palatul Parlamentului, colțul din dreapta clădirii Parlamentului de pe Calea 13 septembrie).

Prin acest protest vrem să atragem atenția Președintelui Curții Constituționale, dar și a celorlalți membri ai Curții asupra faptului că în intervalul noiembrie 2018-august 2019 au fost înregistrate la Curte 19 dosare care vizeaza în integralitate sau parțial prevederi ale Titlul V, din OUG 79/2017. Peste 1 milion de salariați au fost afectați în drepturile lor individuale garantate de Constituția României în cursul anului 2018.

Cerem Curții Constituționale să respecte propria lege de funcționare 47/1992, cât și propriul regulament. Un subiect atât de important pentru milioane de salariați ai României cât și pentru generațiile viitoare (întrucât OUG 79/2017 generează mecanisme de finanțare ale sistemului de securitate socială din România) nu poate să aștepte la nesfârșit o soluție de constituționalitate!

Cerem, de asemenea,  celorlalte instituții responsabile să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege și să comunice punctele de vedere oficiale către Curte cu maximă celeritate, aici referindu-ne la Avocatul Poporului, Guvernul României, Camera Deputaților și Senatul României.

Cerem, de asemenea, Președintelui României, ca garant al democrației și statului de drept, să sesizeze instituțiile abilitate, mai sus menționate, și să adopte o poziție publică.

La pichetul de protest vor participa cel puțin 50 de persoane printre care se vor afla și salariați ale căror drepturi individuale au fost afectate de OUG 79/2017.


Sursa: Departamentul de Presa BNS