sigla campanieÎn vara anului 2017, Guvernul Tudose își anunța intenția de a face o modificare fundamentală a Codului Fiscal prin care contribuțiile plătite către sistemul de securitate socială de către angajatori să fie ”transferate” în salariul brut al angajatului.

Urma ca după intrarea în vigoare a OUG ce fusese deja elaborată, doar salariații să mai contribuie la finanțarea sistemului public de pensii și a sistemului public de asigurări de sănătate. O soluție ”revoluționară” care nu se regăsea în nici o țară din lume acolo unde erau construite sisteme de securitate socială (mai mult de 180 de țări la nivel global).

 Liderii politici ai vremii ne asigurau prin declarațiile lor că totul va fi bine pentru salariați.
 Ne reamintim:
Liviu Dragnea, Președintele PSD, 08.11.2017 – ” …neplata contribuţiilor sociale ale angajaţilor de către angajatori va fi clasificată din nou ca infracţiune, … acest lucru va fi prevăzut în ordonanţa care urmează să fie adoptată de Guvern sau, dacă nu, într-o lege ulterioară.”
Ionuț Mișa, Ministrul Finanțelor Publice, 09.11.2017 - „Am responsabilitatea necesară pentru a face lucrurile aşa cum trebuie, pentru că eu ca părinte cu trei copii am responsabilitatea faptelor. Dacă exista riscul ca salariile să scadă, spuneam de la început”.
Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii și Justiției Sociale, 09.11.2017- ”Nu am făcut acest transfer de contribuții pentru a crește salariile, noi ne-am asigurat doar că nu vor scădea.”

2. Tot în acea perioadă, în întâlnirile pe care le aveam cu Prim-Ministrul Tudose, cu Viceprim-ministrul Ciolacu, dar și cu Ministrul Justiției Toader primeam asigurări că drepturile lucrătorilor nu vor fi afectate și că proiectul de ordonanță ce avea să fie adoptat de Guvern urma sa respecte prevederile constituționale. Chiar dacă, atât BNS, cât și alte confederații sindicale au respins acest proiect, chiar dacă toate organizațiile patronale reprezentative la nivel național au anunțat, de asemenea, în spațiul public că sunt împotriva acestei inițiative, Guvernul României și-a urmat fără nici o ezitare obiectivul.


3. Guvernul adoptă și publică în Monitorul Oficial nr. 885/10 noiembrie 2017, OUG 79, act normativ ce urma să aducă grave atingeri, în opinia noastră, unor drepturi constituționale ale salariaților, generând totodată un cadru legislativ de maximă instabilitate în finanțarea sistemului de securitate socială, dar și în construcția bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale în general.

4. De asemenea, Guvernul transmitea cu celeritate OUG 79 către Parlamentul României, iar acesta introducea în procedură de urgență discutarea și adoptarea legii de aprobare a OUG 79 în data de 13.11.2017. Cu toată procedura de urgență și astăzi, la mai bine de doi ani de la data înregistrării, proiectul de lege se află în continuare în Parlament.


5. La două zile de la publicarea în Monitorul Oficial a OUG 79, BNS înregistra împreună cu alte trei confederații sindicale reprezentative o sesizare a Avocatului Poporului prin care îi ceream acestuia să sesizeze la rândul său Curtea Constituțională cu privire la verificarea constituționalității actului normativ. Argumentam în sesizarea noastră motivele pentru care Titlul V din OUG 79 încalcă prevederile Constituției României.


6. Mai mult, același tip de demers este făcut și de principalul partid de opoziție, de la vremea respectivă, Partidul Național Liberal. Pe lângă aceste două demersuri făcute de confederațiile sindicale și de PNL, se adaugă și alte câteva zeci de sesizări cu aceeași temă făcute de alte organizații interesate, în principal federații sindicale, cât și sindicate.


7. Avocatul Poporului de la acea vreme, dl Victor Ciorbea, solicită BNS clarificări asupra conținutului demersului înregistrat în data de 15.11.2017, BNS revine cu precizările și clarificările cerute, în termen de câteva zile.


8. BNS constată o atitudine pasivă a Avocatului Poporului, cât și o permanentă tergiversare a asumării acestui demers de către Curte și inițiază la începutul anului 2018 o campanie publică prin care oferă informații și asistență cetățenilor salariați care sunt afectați în drepturile lor prin aplicarea OUG 79. BNS îi încurajează pe aceștia să sesizeze instanțele judecătorești cu privire la încălcarea drepturilor lor și să ridice în litigiile pe care le deschid excepția de neconstituționalitate a prevederilor Titlului V din OUG 79.


9. În urma acestui tip de demers, în Instanțele de judecată din România se înregistrează mai multe dosare (unele cu caracter individual, altele colective) în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Instanțele de judecată sesizează Curtea Constituțională pentru verificarea constituționalității prevederilor legale sus-invocate. Din 6 noiembrie 2018 și până în 12 august 2019 se înregistrează un număr de 19 dosare care vizează în integralitate sau parțial prevederi ale Titlului V din OUG 79.


10. În 9 iulie 2018, în baza informațiilor publice puse la dispoziție la solicitarea BNS de Inspecția Muncii și Ministerul Finanțelor Publice, BNS dă publicității o analiză de impact care arată fără echivoc că OUG 79 a afectat în mod direct salariile nete în cazul a 1.135.418 salariați și a expus riscului de diminuare a salariilor nete pentru încă 608.781 salariați (angajatorii acestora acordând bonusuri financiare lunare care să mențină constant venitul net avut de salariați înainte de intrarea în vigoare a OUG 79).


11. În cursul lunii iulie 2018, BNS revine cu o comunicare scrisă către Avocatul Poporului Victor Ciorbea cerându-i acestuia relansarea speței sesizate în noiembrie 2017. Avocatul Poporului continuă să invoce motive puerile și să nu dea curs solicitării de sesizare a Curții Constituționale.


12. În februarie 2019, la trei luni de la înregistrarea primelor dosare care vizează această speță la Curtea Constituțională, BNS transmite comunicări scrise către Avocatul Poporului, dlui Victor Ciorbea, Senatul României, dlui Călin Popescu Tăriceanu, Camerei Deputaților, dlui Liviu Dragnea și nu în ultimul rând doamnei Prim-Ministru Viorica-Vasilica Dăncilă prin care solicită conducătorilor celor patru instituții ca în conformitate cu prevederile art. 30 alin.1 din Legea 47/1992 de funcționare a Curții Constituționale și ale art. 47, alin 6 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Curții Constituționale, Guvernului României, Avocatului Poporului, cât și cele două camere, au obligația de a transmite punctul de vedere instituțional la solicitarea judecătorului raportor în termen de 90 de zile de la înregistrarea dosarului (noiembrie 2018) pentru finalizarea raportului. Cu excepția Senatului care ne-a comunicat că nu va da un răspuns scris, Avocatul Poporului, Camera Deputaților și Guvernul României refuză să ne răspundă.


13. O dată cu desemnarea noului Avocat al Poporului, doamna Renate Weber, BNS revine către această instituție în data de 28 august 2019 cu solicitarea respectării de către Avocatul Poporului a obligațiilor legale de comunicare către Curtea Constituțională a punctului de vedere asupra subiectului în speță, OUG 79.


14. Constatând că în ciuda demersurilor nenumărate pe care le-am făcut, atât noi cât și alte părți interesate în mod direct, mai multe instituții ale statului nu reacționează și că în opinia noastră se încalcă sistematic obligații legale, BNS lansează un apel public către următorii:
a) președintelui Curții Constituționale, dlui Valer Dorneanu, îi aducem aminte că în conformitate cu regulamentul de funcționare al Curții Constituționale, termenul de depunere a raportului a fost depășit (acesta fiind de 90 de zile de la data înregistrării sesizării, prima sesizare noiembrie 2018) și că era în atributul domniei sale să stabilească un termen de judecată după primirea raportului de la judecătorul raportor.
b) solicităm, de asemenea, Avocatului Poporului, Guvernului României, cât și celor două Camere să respecte măcar în ceasul al doisprezecelea obligațiile legale prevăzute în Legea 47/1992 de funcționare a Curții Constituționale și să comunice în scris către Curte poziția acestor instituții față de constituționalitatea OUG 79.
c) sesizăm Președintelui României existența unor deficiențe majore în funcționarea unor instituții esențiale ale democrației și statului de drept și în calitatea sa de garant al respectării Constituției, conform articolului 80, alin.2, îi cerem să sesizeze instituțiile responsabile (Guvern, Camera Deputaților, Senat, Avocatul Poporului), să își exercite prerogativele sale de mediator și să adopte o poziției publică pe acest subiect.

files/1-000-0000-00007/Comunicat_pichet_OUG_79.docx

files/1-000-0000-00007/Sesizare_Avocatul_Poporului.pdf

files/1-000-0000-00007/evaluare_OUG_79_2017.pdf

 

Dumitru Costin

Presedinte BNS


Sursa: Blocul National Sindical