uCyXYo5 1Blocul Național Sindical a luat act de comentariile dnei Hilde Brandl, Presedinta Asociației Oamenilor de Afaceri Liberali din Bucuresti, publicate în versiunea online a Cotidianului Adevarul (adevarul .ro), respectiv de acuzația că liderilor de sindicat nu le place propunerea Guvernului pentru flexibilizarea programului de lucru pentru că nu au nici un control asupra banilor pe care îi câștigă angajații.

În primul rând dorim să ne exprimăm dezamăgirea că astfel de comentarii sunt făcute fără o minimă analiză a inițiativei Guvernului, dar și a punctului de vedere exprimat de partenerii sociali.

 

Se pare că dna Brandl are altă sursă de informare decât proiectul transmis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru ca altfel nu înțelegem afirmațiile de mai jos:

  • Dna Brandl explică faptul că Programul Kurzarbeit înseamnă că - ”Guvernul acceptă un program de muncă flexibilă, care să fie decis prin negociere între angajat și angajator”.

Dar proiectul de act normativ transmis de Ministerul Muncii și pe care îl atașăm prezentului drept la replica, precizează clar: ”angajatorul are posibilitatea reducerii unilaterale a timpului de muncă al salariaților”. Nu înțelegem de când ”unilateral” se confundă cu ”negociere”.

  • Se precizează de asemenea că prin aplicarea acestui mecanism salariații primesc salariul întreg - ori proiectul de act normativ precizează – ”salariații afectați de măsură beneficiază de o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă.” În măsura în care timpul lucrat efectiv este remunerat cu 100% iar timpul nelucrat este compensat cu o indemnizație de 75% din salariul aferent orelor nelucrate, nu înțelegem cum ajunge dna Brandl la concluzia că un salariat aflat în această situație își primește 100% salariul.

Îi sugerăm dnei Brandl ca înainte să facă acuzații de acest gen să citească cu atenție proiectele Guvernului și punctele de vedere exprimate de partenerii sociali.

Vă ajutăm de această data explicând din nou. BNS a cerut Guvernului SĂ REFACĂ acest proiect de act normativ, pentru că:

  • Salariatul pierde din venituri, bugetul suportă cheltuiala cu indemnizația, angajatorul nu are nici o obligație de a menține locurile de muncă în cauză.
  • Nu există obligativitatea de a institui acest mecanism ÎMPREUNĂ cu reprezentanții lucrătorilor, așa cum se întâmplă în Germania.
  • Nu se specifică durata aplicării mecanismului, în Germania există o astfel de limită.
  • Nu există un impact financiar calculat și nu se prezintă sursa de finanțare,

Avem convingerea că punctul nostru de vedere a fost înțeles de această data, inclusiv de dna Brandl.

În ceea ce privește asocierea în sindicat și plata cotizației, așa cum bănuim că dna Președinte de organizație știe, este voluntară, liderii de sindicat pot obliga salariații să plătească cotizație în aceeași măsură în care dna își poate obliga membrii organizației să plătească contribuție la partid.

Ca o concluzie generală reamintim faptul că dreptul la asociere este un drept fundamental, recunoscut de Constituția României. Totodată, România este stat membru al Uniunii Europene, ca urmare trebuie să-și asume și să respecte Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, art 152 - ”Uniunea recunoaște și promovează rolul partenerilor sociali la nivelul său, ținând seama de diversitatea sistemelor naționale. Aceasta facilitează dialogul dintre aceștia, respectându-le autonomia.”

Drept la replica

https://adevarul.ro/news/politica/hilde-brandl-atac-dur-sefii-sindicate-tema-muncii-flexibile-nu-niciun-control-nu-dijmui-banii-castiga-angajatii-1_5efb0c6c5163ec42717c5602/index.html

files/1-000-0000-00007/Proiect_OUG_reducere_program(2).docx

files/1-000-0000-00007/COMUNICAT_DE_PRESA_BNS_29_iunie.docx

 


Sursa: Departamentul de Presa BNS