dicasterialDupă ce a nemulțumit corpul magistraților prin modificările aduse legilor justiției, ministrul justiției Stelian Ion are un nou derapaj, de data aceasta sub forma unei imixtiuni în activitatea instanțelor de judecată în ceea ce privește plata drepturilor salariale.

De ani de zile grefierii se luptă în instanță pentru câștigarea drepturilor salariale. O luptă fără sorți de izbândă din cauza complicității ministrului justiției, care anulează decizii judecătorești prin adrese trimise cu titlu de recomandare președinților Curților de Apel. În acest context, chiar dacă știm că nu poate să se abțină, îi reamintim domnului ministru Stelian Ion că Ministerul Justiției nu are nicio calitate legală de a interveni în actul managerial exercitat de către angajatorii din sistemul judiciar.

 

 

Anul 2021 a debutat cu un protest al grefierilor din raza CA Timișoara, cărora le-au fost tăiate salariile cu 15% (vezi articol) tocmai ca urmare a intervenției unuia dintre secretarii de stat ai ministrului justiției, care a solicitat în scris, președintelui CA Timișoara să revoce o decizie legală, emisă în aplicarea legii și a deciziilor CCR și ICCJ (vezi adresa).

Ministerulnu s-a limitat doar la atât și a continuat seria imixtiunilor prin formularea unei cereri de intervenție în dosarul grefierilor de la Timișoara, pentru respingerea acțiunii, deși în litigiile în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești același minister își invoca lipsa calității procesuale pasive, excepție admisă definitiv de către instanțele de judecată (vezi cerere interventie MJ dosar 264-101-2021).

Nu degeaba se zice că atunci când vine vorba de bani, necuratul își bagă coada. În loc să combată inechitățile și să aplice hotărârile judecătorești definitive privind punerea în plată a unor drepturi salariale, ministerul justiției emite, din oficiu o adresă către CA Galați prin care impune președintelui acestei curți să procedeze întocmai ca la Timișoara, respectiv să își modifice decizia și să anuleze plata unor drepturi salariale (vezi adresa MJ modificare Decizia 13/2021 CA Galaţi).

Ca și cum nu era suficient, presiunea asupra ordonatorilor de credite din sistem nu s-a limitat doar la atât. Sub pretextul unor deplasări în teritoriu pentru a verifica infrastructura sistemului judiciar și necesarul de investiții, secretarul de stat Alexandru Paul Dimitriu a purtat discuții cu președinții curților de apel inclusiv sub aspectul ”restrângerii cheltuielilor judiciare”. Ca să fie pe deplin înțeles și de necontestat, indicațiile s-au concretizat în emiterea unei circulare în 21 aprilie 2021 prin care ordonatorii de credite sunt amenințați direct că dacă vor angaja cheltuieli suplimentare vor fi trași la răspundere, chiar dacă angajarea acestor cheltuieli ar însemna punerea în executare a unor hotărâri judecătorești și chiar aplicarea legii.

Ministerul Justiției a recurs la acest subterfugiu și s-a sustras, încă o dată, de la asumarea răspunderii, dat fiind că tribunalele și curțile de apel având personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanților s-au stabilit cu instanța angajatoare, astfel că drepturile salariale le sunt stabilite, datorate, calculate și plătite direct de către acestea.

Cu toate acestea, unii angajatori din justiție, magistrați de profesie, aceia care au rămas fideli profesiei și nu au cedat ”ispitelor” funcțiilor temporare, au ales aplicarea legii și respectarea hotărârilor judecătorești și au procedat la emiterea unor acte administrative care au fost aspru criticate de minister.

Cei care au îndrăznit să fie corecți, încep deja să suporte repercusiunile. Din informațiile pe care le deținem, s-a procedat chiar la apelarea telefonică a unora dintre președinții curților de apel în încercarea disperată de a-i împiedica să emită astfel de acte. Dovada o reprezintă un email trimis astăzi, 27 aprilie 2021, de minister angajatorilor din justiție, în cuprinsul căruia, sub pretextul unei ”monitorizări a cheltuielilor de personal” li se cere direct să ajusteze cheltuielile cu personalul și sunt din nou amenințați în caz de nerespectare și nesubordonare, cu sancțiuni.

Justiția nu poate fi alterată de lipsa bugetului, iar cele prezentate mai sus sunt semne clare că recesiunea începe la Ministerul Justiției.

Apreciind că reprezentanții Ministerului Justiției s-au folosit de calitatea pe care o au ca să intimideze, în mod subtil, președinții curților de apel, confundând în mod flagrant atribuțiile pe care le au, implicit prin calificarea unei corespondențe administrative ca plângere prealabilă, în perioada următoare vom sesiza organele de urmărire penală în speranța că reprezentanții ministerului vor înțelege, în cele din urmă, noțiunea de decizie administrativă și aceea de hotărâre judecătorească definitivă.

*IDentitate profesională!

 

 


Sursa: Echipa SNGJ Dicasterial