6 800x333Am luat act cu îngrijorare despre gravele derapaje ale conducerii Bibliotecii Județene Astra Sibiu, constând în concedieri discreționare motivate de lipsa fondurilor, fără a manifesta un minim respect pentru salariații instituției sau măcar pentru legislația în vigoare.

După reducerea timpului de muncă de la 5 la 4 zile pe săptămână, urmare a unei simulări de consultare cu salariații, printr-un proces verbal semnat la ore diferite de fiecare persoană, fără expunerea argumentelor financiare sau tehnice, urmează concedierea indisciplinaților, a celor care au îndrăznit să nu semneze un acord (discutabil de altfel, ca formă și legalitate).

 Este inutil să reamintim conducerii faptul că în conformitate cu prevederile Codul Muncii există reglementări clare cu privire la obligațiile de consultare, informare, executarea contractului individual de muncă etc.

Concedierea „indisciplinaților” nu este efectul unei gândiri sau strategii de redresare sau reorganizare, ci doar o tehnică de a scăpa de cei care îndrăznesc să spună nu abuzurilor, lucru demonstrat chiar de directorul general al instituției prin declarațiile din presa locală:

 ”Bugetul este cel aprobat, eu trebuie să mă încadrez în el. A fost singura soluție să mă încadrez. Le-am oferit varianta cu salariul diminuat pentru toată lumea pentru a nu da pe nimeni afară. O parte dintre colegi nu au acceptat, așa că disponibilizarea a fost singura variantă. Este vorba despre 8 colegi care nu au acceptat salariu redus și doi care cumulau pensia cu salariul și vor rămâne cu pensia”, a explicat Silviu Borș, directorul Bibliotecii Astra. – sursa: oradesibiu.ro

Cine va suporta costurile dacă salariații își vor câștiga drepturile în instanță? Conducătorul instituției sau Consiliul Județean Sibiu singur sau în solidar ?

Blocul Național Sindical - filiala județeană Sibiu este alături de salariații afectați de aceste abuzuri și încălcări ale legislației muncii, inclusiv prin acordarea asistenței în vederea acțiunilor în instanță și solicită pe această cale tuturor consilierilor județeni să voteze ÎMPOTRIVA proiectului de hotărâre pentru noua organigramă a Bibliotecii Astra.

Solicităm doamnei Daniela Cîmpean, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Sibiu, precum și în calitate de inițiator al proiectului, retragerea proiectului de hotărâre mai sus menționat și identificarea unor soluții reale pentru finanțarea Bibliotecii Astra în vederea asigurării unei funcționări normale a instituției.

 

Președinte

Georgel Petrache

0722 693 198

files/1-000-0000-00007/2021/Comunicat.docx


Sursa: Filiala BNS SIbiu