rezultat excelent pentru nationala de handbal a romaniei cum ne putem califica in semifinale la european 3 size6Blocul Național Sindical (singura confederație sindicală din România care reprezintă sportivi din mai multe discipline), împreună cu afiliatul său Sindicatul Handbaliștilor din România (SHR) își exprimă indignarea pentru modul reprobabil în care cuplul de arbitre austriece- Ana Vranes și Marlis Wenninger- au arbitrat, în această seară, un meci decisiv pentru Naționala de handbal feminin a României.

După ce ne-au masacrat în prima repriză, au avut grijă ca și în cea de a doua jumătate a meciului să fluiere șmecherește oferind Naționalei Muntenegrului posibilitatea câștigării acestui meci decisiv pentru o posibilă calificare în semifinale.   Finalul de meci a fost apoteotic: Mai întâi au uitat să o elimine pe jucătoarea muntenegreană Raicevici pentru ca ulterior să NU vadă un dublu dribling la Grbic. Mai mult, au avut obrăznicia să dea și un șapte metri total nejustificat!

 

Nu este prima dată, la acest turneu final, când fetele noastre au fost “tocate” sistematic de un arbitraj potrivnic. Reamintim faptul că în meciul de debut contra Olandei, cuplul de arbtri norvegieni au făcut 19 greșeli (!!!) împotriva României și doar 3 greșeli (!!!) împotriva Olandei. Cu un arbitraj corect, am fi câștigat și acel meci!

 

Ceea ce s-a întâmplat în această seară considerăm că este prea mult! Nu ai dreptul ca arbitru în handbal (și în orice altă disciplină sportivă) să îți bați joc de munca sportivilor și a antrenorilor lor! Cerem public noului președinte al Federației Române de Handbal, domnul Constantin Din (cu un trecut remarcabil în calitatea sa de arbitru, probabil în primele cinci cupluri de arbitri din istoria handbalului mondial, împreună cu vicepreședintele FRH - Sorin Dinu) să inițieze în regim de urgență demersuri către Federația Europeană de Handbal (EHF) în vederea schimbării procedurilor de evaluare și selecție a cuplurilor de arbitri care sunt desemnate să împartă “dreptatea” la competițiile europene. De asemenea, îi cerem să propună sancțiuni dure pentru cuplurile de arbitri care își permit cu voință sau din incompetență să afecteze rezultatele sportive dintr-o astfel de competiție!

 

Ne exprimăm solidaritatea cu jucătoarele echipei Naționale de handbal a României care au demonstrat, în această seară, că pot juca la cel mai înalt nivel! Apreciem munca echipei tehnice condusă de antrenorul principal Florentin Pera! Respect, fetelor! Suntem alături de voi și mâine la meciul cu Germania! Hai, România!

 

DUMITRU COSTIN

președinte Blocul Național Sindical

 

 

MIHAI TIMOFTE

președinte Sindicatul Handbaliștilor din România

 


Sursa: Departamentul de Presa BNS