poca imagPrin această propunere se are în vedere atingerea unor obiective generale, dar și specifice în cadrul procedurii de informare, consultare și codecizie la nivelul întreprinderii. Intenționăm să deschidem noi oportunități concrete și totodată durabile pentru îmbunătățirea consistentă și continuă a instituției informării și consultării, precum și inaugurarea la nivel principial în legislația românească a instituției codeciziei, angajator-lucrător, la nivelul întreprinderii.

Propunerea avansată conduce la ameliorarea dialogului social, consolidarea democrației industriale, perfecționarea politicilor de intervenție anticipată, susținerea principiului cooperării loiale și de bună credință a angajatorilor cu angajații lucrători și o mai bună susținere a politicilor economice ale angajatorului.

Această propunere vine în contextul în care pentru al doilea an consecutiv îmbunătățirea dialogului social este una din recomandările specifice de țară transmise României în cadrul Semestrului European.

gestiunePiața muncii din România se confruntă cu un deficit acut de forță de muncă calificată.

Pentru a răspunde acestei necesități considerăm că se impune o acțiune prospectivă care să asigure un flux de informații veridice specifice și pe această bază să permită elaborarea și adoptarea unor programe de ajustare și răspuns la problemele astfel identificate.

bnssMinistrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, și președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, vor semna marți, 28 mai 2019, un Acord cadru de parteneriat, care se înscrie în demersurile autorităților și organizațiilor naționale de a răspunde provocărilor pieței muncii în contextul mobilității lucrătorilor, digitalizării și al necesității respectării drepturilor acestora în domeniul relațiilor de muncă.

bnssAstăzi, 15.05.2019, începând cu orele 11,00, în fața sediului Ministerului Culturii a avut loc acțiunea de protest a Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România, organizație sindicală afiliată la Blocul Național Sindical.

Acțiunea revendicativă susține atât organizația sindicală, cât și salariații din CNI CORESI SA în tentativa unei restructurări economico-financiare coerente și în vederea evitării falimentării acesteia.

sigla snlpSindicatul National al Lucratorilor de Penitenciare, organizatie sindicala majoritara reprezentand salariati din sistemul administratiei penitenciare si Ministerul Justitiei, declanseaza actiuni de protest pe termen nedeterminat ca urmare a diminuarilor salariale suferite de majoritatea angajatilor din sistemul penitenciar.  

Cu toate ca, in anul 2019, in tot sistemul public sunt asigurate prin buget (fiind achitate integral) drepturile salariale, inclusiv cresterile salariale prevazute de Legea-cadru nr 153/2017 dar si alte cresteri suplimentare (educatie), in sistemul penitenciar, incepand cu 01.01.2019 au fost sistate de la plata: orele suplimentare necompensate cu timp liber, decontarea cheltuielilor turistice (echivalent vouchere vacanta), majorarea pentru misiuni speciale, precum si plata sentintelor judecatoresti; de asemenea, nu au fost acordate majorarile legale privind normele de hrana si echipament.