anesOrganizația de Femei a Blocului Național Sindical anunță semnarea unui acord de parteneriat cu Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse.

Obiectivul parteneriatului îl constituie educarea persoanelor de sex feminin pentru rezolvarea diverselor probleme cu care acestea se confruntă în viața de zi cu zi, la locul de muncă sau chiar acasă, în familie. Decizia a fost luată în urma întâlnirii de astăzi dintre doamna Luminița Popescu, secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și domnul Dumitru Costin, președinte al Blocului Național Sindical.

steag bnsSalariații din România sunt în pericol! Două proiecte de lege importante sunt aproape adoptate în Parlament. Acestea ajung la vot în această lună, în Comisia pentru muncă din Camera Deputaților.

Blocul Național Sindical atrage atenția că, dacă acestea vor intra în vigoare, salariații din toată țara vor fi la mâna angajatorilor și se vor trezi că nu vor avea un program de muncă predictibil și vor avea asigurat doar un salariu echivalent pentru 32 de ore pe lună!

AmbulanţaFederația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România (FNSAR), afiliată la Blocul Național Sindical, anunță că declanșează acțiuni de protest în toate Serviciile Publice de Ambulanță, în perioada următoare. Calendarul va debuta cu un miting, care va fi organizat în data de 22 noiembrie 2022 în fața Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), respectiv în fața Ministerului Sănătății și în fața sediul Guvernului României.

La acest miting, vor lua parte și liderii Blocului Național Sindical, cât și membri din celelalte federații afiliate la Blocul Național Sindical.

steag bnsANALIZĂ BNS: ROMÂNIA ESTE PE ULTIMUL LOC ÎN EUROPA LA NUMĂRUL DE CONTRACTE COLECTIVE DE MUNCĂ ÎNCHEIATE

Blocul Național Sindical avertizează că au rămas mai puțin de două luni până când Guvernul și Parlamentul trebuie să adopte noua lege a Dialogului social. În Parlament, la Comisia de muncă din Camera Deputaților, există un proiect de lege pentru modificarea dialogului social și a negocierilor colective care trebuie îmbunătățit cu recomandările Organizației Internaționale a Muncii, singurul for de expertiză recunoscut de Comisia Europeană. Această modificare este un angajament al României cuprins în Planul Național de Redresare și Reziliență. 

sal minBlocul Național Sindical cere Coaliției de guvernare să ia urgent o decizie privind creșterea salariului minim pe economie. Sunt aproximativ 1,2 milioane de români care trăiesc de la o lună la alta cu un salariu brut de 2.550 de lei. Acest venit trebuie majorat la 3.000 de lei! În acest moment, România are al treilea cel mai mic salariu minim brut din UE, după Letonia și Bulgaria.