Featured

Semestrul European 2026 - Răspunsurile BNS pentru misiunea de documentare a Comisiei Europene în România

21 Ianuarie 2026

Semestrul European 2026

ROMÂNIA

Întrebări pentru PĂRȚILE INTERESATE pentru misiunea de documentare din ianuarie 2026

Întâlnirea 1 – Competitivitate și piața muncii

Mediul de afaceri

Conform celui mai recent sondaj EIB privind investițiile pentru România, ponderea firmelor românești care investesc este sub media UE (78% față de 86%). Printre motivele potențiale se numără: o pondere ridicată a firmelor românești constrânse financiar comparativ cu media UE (10,2% față de 6,1%), un sentiment negativ – firmele românești anticipează o deteriorare (45% pentru România față de 22% pentru UE) a mediului politic și de reglementare – precum și o perspectivă economică slabă. Care considerați că sunt cele mai mari obstacole structurale care împiedică firmele românești să investească mai mult și cum ați sugera depășirea acestora?

Costul finanțării – care este mult mai ridicat decât în alte țări UE.

Finanțarea statului român versus finanțarea companiilor private (efect de „crowding out” – raportul datorie publică/PIB a crescut de la aproximativ 37% din PIB în 2020 la aproximativ 60% din PIB în 2025).
Nivelul scăzut al intermedierii bancare, măsurat ca raport între creditul neguvernamental și PIB (aproximativ 24% din PIB, adică circa o treime față de nivelul statelor UE).

Având în vedere că politicile fiscale din 2025 au avut ca rezultat deprimarea consumului intern (creșteri de taxe – TVA, accize, majorări ale contribuției de sănătate prin „lărgirea” bazei fiscale, creșteri ale taxelor locale începând cu 2026), companiile locale nu au „așteptări pozitive” privind o perspectivă economică mai solidă.

În ceea ce privește povara administrativă, care considerați că sunt principalele bariere pentru afaceri în România? Care servicii publice sau proceduri administrative relevante pentru mediul de afaceri sunt percepute în prezent ca fiind cele mai dificile? Au marile companii, IMM-urile și start-up-urile aceeași povară?

Besides the cost of doing business in Romania which is increasing (in terms of financing, taxes, energy price, etc.), the ad-hoc changes with no proper infrastructure are affecting more the SMEs and startups than larger companies – in terms of administrative burden. For instance:

Ad-hoc changes in the dividends rate taxation (ex. 8% in 2024, 10% in 2025, 16% in 2026),
Administrative costs for increasing the minimum capital requirement which will be probably higher than the effects. As an example:
- The increase of the minimum capital requirement for limited liability companies (LLC, SRL), from 200 to 500 RON, and to 5,000 RON for companies with a turnover higher than 400,000 RON – until December 2026. Such increases will raise the administrative burden for the companies more
- The need for the microenterprises to have at least 1 employee hired full-time (not fractional), from the start, in order to keep their status.
Ad-hoc changes in terms of new taxes for big companies: “pillar tax”, “minimum turnover tax” – which will ultimately be leading toward an increase in the cost of doing business.
The long duration of resolving disputes between companies and between companies and the Romanian state in the judicial system.
Some lack of expertise in terms of judges understanding the real sector.

Pe lângă costul în creștere al desfășurării unei afaceri în România (finanțare, taxe, prețul energiei etc.), modificările ad-hoc, fără o infrastructură adecvată, afectează IMM-urile și start-up-urile mult mai mult decât companiile mari, în special din punct de vedere al poverii administrative. De exemplu:

Modificări ad-hoc ale impozitării dividendelor (ex.: 8% în 2024, 10% în 2025, 16% în 2026);
Costuri administrative pentru creșterea capitalului social minim, care probabil vor fi mai mari decât beneficiile. De exemplu:
- Majorarea capitalului social minim pentru societățile cu răspundere limitată (SRL) de la 200 la 500 RON și la 5.000 RON pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 400.000 RON – până în decembrie 2026. Astfel de majorări cresc suplimentar povara administrativă;
- Obligația microîntreprinderilor de a avea cel puțin un angajat cu normă întreagă (nu fracționată) încă de la început, pentru a-și păstra statutul;
Modificări ad-hoc privind introducerea de noi taxe pentru companiile mari: „taxa pe pilon”, „taxa minimă pe cifra de afaceri” – care vor conduce, în final, la creșterea costului de a face afaceri;
Durata foarte mare de soluționare a litigiilor între companii și între companii și statul român în sistemul judiciar;
Lipsa de expertiză a unor judecători în înțelegerea sectorului real.

Context: IMM-urile românești se află pe primele locuri în UE în ceea ce privește creditul comercial și autofinanțarea. De asemenea, ele conduc clasamentele privind companiile constrânse financiar. Creditele bancare pentru IMM-uri sunt scăzute comparativ cu UE, iar ratele dobânzilor sunt ridicate (a se vedea SMEs Access to Finance Index 2024). Ce este necesar, din perspectiva sectorului bancar, pentru ca IMM-urile să utilizeze mai mult creditele bancare? (vă rugăm să abordați: nivelul concurenței în sectorul bancar, standardele de creditare, expunerea băncilor cu capital străin/național față de IMM-uri și industrie)

Mediul inflaționist generat de un mix suboptimal de politici economice conduce la un nivel ridicat al dobânzilor, care descurajează creditele pentru investiții. Unele companii (mari) întârzie intenționat plățile către subcontractori (de exemplu, unele companii au proceduri interne de plată a facturilor la 60 de zile, ceea ce crește costul de a face afaceri). Nivelul concurenței în sectorul bancar este scăzut în ceea ce privește finanțarea, deoarece băncile sunt stimulate să finanțeze datoria publică, nu sectorul real.

Care este impactul pachetelor de consolidare asupra capacității IMM-urilor de a se autofinanța?

Având în vedere că impozitul pe dividend (ad-hoc) a fost dublat în mai puțin de 1,5 ani (de la 8% la 16%), acționarii sunt încurajați să extragă resurse financiare din propriile companii (pentru a evita legal o impozitare mai mare), lăsând mai puține resurse disponibile drept capital de lucru. Deși acest lucru a dus temporar la creșterea veniturilor din datoria publică (efect de bază), partea negativă este decapitalizarea IMM-urilor, care se confruntă și cu un mediu de dobânzi ridicate.

Care sunt principalele provocări pentru companiile de retail din România? Care sunt provocările specifice pentru IMM-urile din retail? Care considerați că sunt principalele domenii de intervenție în materie de politici/reglementări sau simplificare, la nivel național și UE, pentru a aborda aceste provocări?

Inflația ridicată și piața de consum deprimată, determinate de:

Scăderea reală a puterii de cumpărare: salariile din sectorul public și pensiile publice sunt înghețate pentru cel puțin 24 de luni (2025–2026);
Pentru prima dată în ultimii 14 ani, salariul mediu a înregistrat o creștere reală negativă;
Înghețarea salariilor publice (în locul unei restructurări reale a sectorului public) a generat un efect de propagare negativ în salariile din sectorul privat.
Care sunt principalele provocări pentru promovarea investițiilor în inovare în rândul IMM-urilor?
Lipsa totală de predictibilitate fiscală;
Costul ridicat al finanțării;
Rata ridicată a inflației utilizată ca instrument public pentru acoperirea unor deficite fiscale;
Corupția.

Piața muncii, competențe și formare a adulților

Prezentare generală a pieței muncii din România

Persistentele direcții “pro-ciclice” ale mixului de politici economice (în special politica fiscală dar și politica monetară manifestată prin inflațiile persistente în actualul ciclu de dezvoltare economică), începând cu anul 2015 și manifestate încă în prezent au fost de natură să conducă economia României la finalului anului 2024, într-o situație critică. Evaluările realizate ne-au condus destul de clar la concluzia că ajustarea dezechilibrului bugetar este de preferat să fie preponderentă pe partea de cheltuieli bugetare (altele decât salariile – principala sursă a motorului creșterii economice din România, și anume consumul), limitând la maxim ajustarea prin creșterea fiscalității, care, în fiecare etapă de criză, s-a dovedit nocivă pentru economia României.

În lipsa unor politici economice corecte și persistente în interesul general al economiei, există posibilitatea ca pe un orizont pe care îl calificăm “extrem de lung” – respectiv 20 de ani, venitul real pe cap de locuitor este posibil chiar să scadă pe parcursul a două decenii, așa cum evidențele demonstrează, în cazul Greciei și Italiei (2004-2024).

Considerăm că momentul actual și politicile aplicate pe piața muncii în România sunt critice în acest moment, ajustarea din 2025 a început în sens contrar față de dezideratul ocupării depline a forței de muncă în condiții de inflație scăzută, și prin urmare, anul 2025 consemnează debutul “Marilor dezechilibre pe piața muncii din România”, care, în condițiile acțiunilor și inacțiunilor decidenților de politici din mixul de politici macro-economice, tind să devină și mai mari în 2026.

Piața forței de muncă a fost fragilizată în anul 2025, consemnând atât o scădere în termeni reali a masei salariale (raportat la dublarea inflației) cât și la numărul de șomeri din economie. Numărul șomerilor a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii opt ani (față de iulie 2017, exceptând perioada pandemică).

Evoluția câștigurilor salariale din economie în anul 2025, în absența unei crize internaționale (2008-2012, 2020 – criza pandemică), reprezintă o premieră pentru România: în termeni reali, salariile din economie au scăzut semnificativ. În funcție de structura restructurării de personal angajat în sectorul public, opinăm că tăierea a peste 30.000 de posturi din educație și pensionarea a peste 5.000 de cadre din MapN, nu reprezintă “reformă”.

În opinia noastră, reforma politicii veniturilor salariale din sectorul public ar trebui să pornească de la eficientizarea sectorului public care să conducă la scăderi de cheltuieli.

Raportat la inflația de 9,9% (comparativ cu luna august 2024), ca putere de cumpărare raportată la august 2024, fondul lunar real de salarii din economie a scăzut la 40,58 miliarde de lei (în banii din august 2024) – sub valoarea nominală din august 2024, de 41,67 miliarde de lei.

Simultan, constatăm scăderea numărului angajatorilor din economie, care a ajuns în August 2025 la 583.794 companii/instituții, cu 9.225 mai puțin față de august 2024.

Scăderea în termeni reali a masei salariale din România, concomitent cu scăderea numărului de contracte de muncă, au fost de natură să afecteze semnificativ economia încă din anul 2025 și să creeze premisele unui dezechilibru și mai mare în anul 2026, cu cele mai mari efecte de până acum resimțindu-se din trimestrul III al anului 2025.

Ca efect, rata șomajului a atins nivelul maxim din ultimii opt ani (6,1%), urmare a măsurilor de politică economică și fără șocuri externe, numărul de șomeri a depășit 500.000, pentru prima dată din iulie 2017, iar media lunară a numărului șomerilor din 2025 a fost mai mare cu 40.000 față de media lunară din 2024.

Considerăm că majorarea fiscalității fără nicio reducere semnificativă a cheltuielilor publice (așa cum arată studiul), în esență fără vreo reformă în privința cheltuielilor, deja a creat efecte negative în economia României, care vor fi amplificate și vor persista pe un termen foarte lung: un deceniu pierdut.

Analizând direcționarea „economiilor” realizate prin tăierile de investiții, pierderea locurilor de muncă, scăderea numărului angajatorilor, scăderea salariilor în termeni reali - ca și consecință a faptului că au fost preferate politici „de peticire” și de suprataxare a contribuabililor care oricum se conformau voluntar – deci majorări de fiscalitate (în loc de raționalizare de cheltuieli), am observat că rentele astfel obținute din economie (pierderi generalizate), au fost direcționate în principal spre plata unui plus de dobândă creditorilor.

Referitor la acest aspect, din documentarea noastră și din date, rezultă că pentru prima dată de la debutul tranziției economiei românești spre economia de piață (decembrie 1989), resurse care sunt destinate și critice pentru funcționarea statului (spre exemplu, încasările din impozitele pe salarii și venit – destinate asigurării serviciilor de bază furnizate de stat – stradă, școală, spital, ordine publică, justiție), sunt direcționate aproape în totalitate către cheltuielile cu dobânzile la datoria publică.

Simplu spus, “austeritatea” și “șubrezirea economiei” prin marile dezechilibre care afectează piața muncii în 2025 și vor continua să o afecteze în 2026, respectiv:

Dezangajarea forței de muncă (maximul numărului de șomeri din ultimii opt ani),
Scăderea masei salariale în termeni reali,
Inflație persistentă, generată de suprataxare și de o slabă capacitate de administrare și supraveghere, spre exemplu, în domeniul prețurilor la energie electrică.

… au fost direcționate, incontestabil, către un plus de profitabilitate pentru capitalurile financiare și, în esență, către o șubrezire a pârghiilor financiare critice funcționării statului român.

Simplu spus, banii care ar trebui să se îndrepte către funcționarea statului (și dezvoltarea lui) se îndreaptă, în urma mixului de politici macroeconomice persistent, spre plusul de profitabilitate al creditorilor, spre șubrezirea serviciilor publice esențiale, concomitent cu scăderea nivelului de trai general al populației României.

Prin urmare, din perspectiva rezultatelor: ineficient

Rata generală a șomajului a crescut recent la un maxim al ultimilor 8 ani (5%), cu peste 500.000 de șomeri;
Măsurile fiscale ad-hoc au contribuit la o presiune suplimentară asupra ocupării, în condițiile în care piața muncii atinsese deja un vârf în 2024.

Declarații publice ale guvernului precum:

„Persoanele concediate din sectorul public își vor găsi locuri de muncă în sectorul privat”;
„Salariile mai mari sunt periculoase”;
„Oamenii ar trebui să accepte salarii mai mici”,

par nepotrivite și rupte de realitatea condițiilor actuale de piață și a inflației ridicate.

Cum evaluați eforturile autorităților române în îmbunătățirea eficienței politicilor active pe piața muncii, în special pentru abordarea ratelor scăzute de ocupare în rândul femeilor și tinerilor?

Deși autoritățile relevante au inițiat diverse măsuri strategice – inclusiv programe țintite, inițiative de transformare digitală și proiecte finanțate prin Programul Educație și Ocupare (PEO) și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – impactul rezultat rămâne limitat. Această performanță slabă este atribuită la două deficiențe structurale:

subfinanțarea cronică a măsurilor active;
dependența excesivă de măsuri financiare imediate (subvenții/prime), în detrimentul intervențiilor sustenabile precum formarea profesională relevantă, orientarea profesională – consilierea și serviciile integrate (ocupare – formare – servicii sociale).

Observații:

cheltuieli foarte reduse pentru politicile active pe piața muncii – pondere ridicată a subvențiilor de angajare slab direcționate;
ocupare generală: în 2024, rata de ocupare pentru grupa de vârstă 20–64 ani a fost de 69,5% (Institutul Național de Statistică, România);
ocuparea femeilor: rata de ocupare a femeilor este mult sub media UE;
ocuparea tinerilor: rata de ocupare a tinerilor a fost de 18,7% (EURES/Eurostat);
NEET (15–29 ani): una dintre cele mai ridicate valori din UE: 19% (2024).

Măsuri necesare

focalizare pe măsuri cu impact sustenabil: mutarea accentului de la „subvenționarea ocupării” la „competențe + plasare + retenție” (inclusiv clauze privind calitatea locurilor de muncă: salariu decent, program predictibil, sănătate și securitate, acces la formare – a se vedea și Quality Job Act);
direcționare eficientă către femei: pachete integrate pentru revenirea pe piața muncii (aranjamente flexibile de muncă negociate prin Contracte Colective de Muncă – CCM, sprijin pentru tranziția după concediul parental, programe de creșă / after-school, măsuri anti-discriminare și anti-hărțuire);
direcționare reală către tineri: consiliere profesională în tranziția școală–muncă, extinderea uceniciei și a formării duale (formarea duală trebuie să includă obligatoriu condiția angajării absolvenților pregătiți pentru muncă), programe de dezvoltare profesională continuă (DPC) (măsuri de adaptare la cerințele și realitățile pieței muncii), parteneriate naționale/regionale/locale cu angajatori și sindicate, programe de „a doua șansă”.

Cum evaluați eficiența și capacitatea Serviciilor Publice de Ocupare (ANOFM/AJOFM) de a integra persoanele vulnerabile în muncă?

Trebuie menționat că, în ultimii ani, eforturile autorităților române par să fi fost mai degrabă orientate către atragerea de lucrători migranți, și nu către integrarea persoanelor vulnerabile în muncă.

Serviciul Public de Ocupare (SPO) la nivel național și regional – ANOFM/AJOFM – furnizează un minim necesar de servicii și a înregistrat progrese în digitalizare, însă capacitatea de a facilita ocuparea persoanelor vulnerabile rămâne neuniformă la nivel regional și este afectată de: povara administrativă, nivelurile insuficiente de personal și, în special, de consilierea individuală (deficiențe privind nivelul de formare profesională/competențe), cooperarea deficitară cu serviciile sociale și programe de formare slab aliniate cererii pieței muncii.

Observații:

este absolut necesară creșterea eficienței SPO – politicile active pe piața muncii (PAMM) sunt slab direcționate – formarea profesională continuă este slab direcționată și furnizată;
SPO invocă evaluări europene pozitive privind modernizarea/digitalizarea, ceea ce este pozitiv și util, dar insuficient dacă nu se bazează pe o capacitate reală pentru o abordare mai personalizată (management de caz) și dacă nu sunt luate în considerare măsuri de acompaniere sustenabile pentru tranziții și ocupare;
creșterea numărului de concedieri colective în anumite sectoare expuse restructurării creează o presiune specifică asupra SPO/ANOFM, care se bazează predominant pe un model de intervenție reactiv/post-concediere, cu impact limitat asupra reintegrării în muncă.

Măsuri necesare:

calitatea ocupării (a locului de muncă) ca obiectiv explicit: plasarea în locuri de muncă precare crește rotația și revenirea în șomaj (persoanele ajung adesea în șomaj informal, ceea ce reduce drastic accesul la servicii și destabilizează și mai mult situația acestora);
management de caz pentru categoriile vulnerabile;
parteneriate naționale/locale (ANOFM – parteneri sociali și AJOFM + autorități locale + angajatori + sindicate + furnizori de formare) cu obiective clare privind sectoarele deficitare;
integrarea serviciilor de ocupare cu asistența socială (transport, îngrijire copii, sănătate, locuire) – în caz contrar, măsurile active de ocupare nu se traduc în locuri de muncă sustenabile;
crearea, în cadrul sau sub coordonarea ANOFM, a unor echipe dedicate de outplacement, activate automat la notificarea concedierilor colective, cu intervenție în perioada de preaviz (consiliere, evaluarea competențelor, recalificare și mediere pe piața muncii), în parteneriat cu sindicatele și angajatorii.

Cum evaluează partenerii sociali sistemul de dialog social din România după adoptarea noii Legi a dialogului social (nr. 367/2022)? A stimulat aceasta acoperirea negocierilor colective?

Un alt exemplu elocvent de implementare defectuoasă a legilor constă în faptul că guvernul aplică și impune legislația într-o manieră discreționară. Un exemplu foarte specific este transpunerea în România a Directivei (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Autoritățile nu au actualizat salariul minim în primul an de implementare (salariul minim trebuia să crească la 1 ianuarie 2026, conform unei formule specifice implementate prin lege. Cu toate acestea, majorarea a fost amânată, iar formula nu a fost aplicată).

Implementarea și impactul Legii nr. 367/2022 privind dialogul social

România a înregistrat un progres real în domeniul dialogului social odată cu adoptarea Legii nr. 367/2022. După o absență de 11 ani a contractelor colective sectoriale, noua legislație a facilitat înregistrarea a șapte (7) astfel de contracte, aflate în prezent în vigoare. Aceste contracte colective acoperă sectoarele: activități de asigurări și reasigurări, învățământ preuniversitar, cultură, construcții, asistență socială, activități bancare și sănătate. De asemenea, se preconizează înregistrarea în curând a unui contract pentru sectorul veterinar.

În pofida acestor progrese, există în continuare un potențial considerabil de îmbunătățire. Un obstacol major rămâne reticența anumitor parteneri sociali, în special a angajatorilor, de a se angaja în mod real în negocierile colective sectoriale.

În schimb, companiile de stat, care au potențialul de a impulsiona negocierile colective, rămân în mare măsură absente din dialogul social sectorial în multe domenii. Mai mult, există încălcări grave ale drepturilor și libertăților sindicale în cadrul acestor companii. Un exemplu notabil este Compania Națională „Poșta Română”, unde angajatorul ar fi ignorat hotărâri judecătorești câștigate de sindicat împotriva angajatorului privind protecția drepturilor reprezentanților sindicali.

Se observă, de asemenea, că mai multe acte normative adoptate după intrarea în vigoare a Legii nr. 367/2022 au subminat drepturile stabilite prin legea dialogului social. Aceste modificări afectează instituțiile și autoritățile publice, precum și regiile autonome și companiile de stat. În mod specific:

S-a constatat că dreptul la negociere colectivă pentru companiile de stat și regiile autonome a fost practic suspendat prin ordonanțe de urgență. Un exemplu clar este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind măsuri fiscal-bugetare, care prevede în mod expres la articolul 122 următoarele:
- „Prin derogare de la prevederile art. 97 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, contractele colective de muncă se negociază, potrivit legii, numai după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin aceste bugete.
- Drepturile stabilite prin contractele colective de muncă încheiate după 1 ianuarie 2025 se acordă în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data acordării acestora.”
- De asemenea, la articolul XLI se prevede că: „(4) Începând cu 1 ianuarie 2025, primele, premiile, plățile compensatorii, gratificațiile sau orice alte drepturi de natură salarială acordate cu ocazia încetării activității ca urmare a pensionării nu pot fi prevăzute în contractele colective/individuale de muncă ale operatorilor economici care aplică prevederile capitolului III.
- (5) Acordarea drepturilor prevăzute la alin. (4) în cazul contractelor colective/individuale de muncă ale operatorilor economici în vigoare la data de 1 ianuarie 2025 se realizează etapizat, pe o perioadă de 5 ani, în tranșe anuale egale.”

Se mai observă că politicile publice tind către restrângerea drepturilor de negociere colectivă. Acest lucru se realizează prin introducerea unor prevederi legale ulterioare care vizează companiile de stat și regiile autonome. În același timp, măsuri legale derogatorii au impus un cadru de reglementare semnificativ mai restrictiv pentru negocierea colectivă în cadrul instituțiilor și autorităților publice.

Cerința ca întreprinderile de stat să aibă bugete aprobate înainte de negocierea contractelor colective de muncă subminează direct dreptul la negociere. În practică, aceste bugete sunt adesea aprobate cu întârzieri semnificative – uneori chiar în luna noiembrie. Acest calendar face practic imposibilă încheierea unui contract colectiv în cursul anului calendaristic, chiar și atunci când un contract anterior a expirat. În consecință, lucrătorii rămân într-o poziție vulnerabilă, pierzând temporar accesul la drepturi și protecții anterior garantate.

Chiar și atunci când un buget aprobat include o anvelopă salarială destinată majorărilor pentru anul respectiv, întârzierea începerii negocierilor colective – adesea amânată până la finalul anului – face negocierile efective aproape imposibile sau extrem de dificile. Pur și simplu nu mai rămâne suficient timp în anul fiscal pentru procesarea și plata acestor majorări. Acest lucru creează o problemă recurentă: întrucât bugetul anului următor se bazează pe cheltuielile salariale efective din anul precedent, ne-negocierea majorărilor într-un an restrânge negativ baza financiară pentru anul următor.

Această problemă sistemică nu doar întrerupe acoperirea continuă a lucrătorilor prin contracte colective de muncă în cadrul companiilor de stat, ci afectează direct capacitatea de negociere a părților în ceea ce privește creșterile salariale. În acest context, se identifică un impact dublu:

Pe de o parte, o consecință principală este „exodul creierelor” specialiștilor din companiile de stat către sectorul privat. Această migrație diminuează capacitatea economică și subminează eficiența operațională generală a acestor companii.
Pe de altă parte, întrucât companiile de stat operează pe aceeași piață ca și cele private, principiul concurenței libere este afectat. Spre deosebire de sectorul public, sectorul privat nu se confruntă cu bariere legale similare în negocierea colectivă. Acest dezechilibru poate conduce, în principiu, la costuri mai ridicate ale forței de muncă pentru companiile private și, implicit, la creșterea costurilor de producție.

Interpretarea eronată și nerespectarea prevederilor legale de către autoritățile publice

O altă preocupare majoră este reprezentată de interpretările eronate ale legii și de încălcările directe ale prevederilor legale de către autorități. Au fost observate situații de nerespectare a Legii dialogului social în cadrul unor inspectorate teritoriale de muncă, precum și aplicări neuniforme ale legii în diferite regiuni.

Pentru a remedia aplicarea neuniformă a legii, se recomandă elaborarea unor norme interne pentru aplicarea unitară. Prin intermediul acestora, Ministerul Muncii sau Inspecția Muncii – ca organism central de coordonare – ar putea oferi inspectoratelor teritoriale de muncă (ITM) îndrumările necesare pentru a asigura interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale.

În mod specific, au fost documentate cazuri în care inspectoratele teritoriale de muncă au înregistrat contracte colective de muncă semnate de angajatori și reprezentanți ai salariaților, chiar și după ce au fost notificate că un sindicat legal îndreptățit deținea dreptul exclusiv de negociere a contractului colectiv la nivel de unitate. Această practică lipsește efectiv sindicatul de puterea sa de negociere și îl împiedică să inițieze conflicte colective de muncă legitime pe întreaga durată a contractului colectiv înregistrat ilegal (de către ITM).

Un alt exemplu de interpretare eronată a prevederilor Legii dialogului social vizează înregistrarea contractului colectiv de muncă pentru sectorul sănătate. În acest caz, negocierile au inclus două federații sectoriale reprezentative și confederația Blocul Național Sindical (BNS). BNS a participat în numele afiliatei sale, Federația Ambulanța, care reprezintă peste 7.500 de angajați din serviciile publice de ambulanță. Deși această federație reprezintă un număr semnificativ de lucrători, ea nu îndeplinește, de una singură, pragul legal de reprezentativitate sectorială, din cauza dimensiunii totale a forței de muncă din sănătate.

Cu toate acestea, pentru acest caz specific, Legea nr. 367/2022 prevede la articolul 103:

Articolul 103 – Confederațiile sindicale și patronale reprezentative la nivel național, potrivit prezentei legi, pot participa la negocierea colectivă sectorială, dacă au membri angajatori, sindicate sau federații în sectorul respectiv, după caz. Participarea acestora este condiționată de o solicitare formală și de un mandat acordat de acești membri.

Acest articol a fost inclus în mod special în legislație pentru a încuraja cea mai largă participare posibilă la contractele colective sectoriale. Prin aceasta, se asigură acoperirea unui număr mai mare de lucrători dintr-un sector, crescând astfel probabilitatea ca respectivul contract să poată fi extins la nivelul întregului sector, conform mecanismelor prevăzute de Legea nr. 367/2022.

Din păcate, Ministerul Muncii a interpretat legea într-un mod care a negat confederației sindicale naționale dreptul recunoscut de a semna contractul sectorial în numele afiliatei sale nereprezentative. Ca urmare, ministerul a procedat la înregistrarea contractului folosind exclusiv semnăturile celor două federații sectoriale reprezentative, marginalizând efectiv confederația sindicală.

Mai mult, aplicarea corelativă a acestei interpretări în alte sectoare, pentru alte contracte colective sectoriale, ar conduce la încălcarea prevederilor articolului 103 din Legea nr. 367/2022. Prin excluderea anumitor grupuri de la semnare, sfera de aplicare a acestor contracte este restrânsă, ceea ce diminuează probabilitatea statistică de extindere la nivel de sector. Rezultatul este un eșec sistemic în protejarea drepturilor colective ale unei părți semnificative a forței de muncă.

În opinia noastră, această practică contravine direct atât cerințelor explicite ale articolului 103, cât și spiritului și scopului fundamental al Legii dialogului social. Obiectivul principal al acestei legislații este maximizarea numărului de lucrători protejați prin contracte colective de muncă; cu toate acestea, această interpretare restrictivă subminează activ acest obiectiv.

Este sistemul de impozitare a muncii conceput astfel încât să stimuleze participarea pe piața muncii, având în vedere povara fiscală relativ ridicată? Dacă nu, ce opțiuni mai bune ar putea exista în acest sens?

Nu, nu este. Impozitarea salariilor în România, în special prin contribuțiile sociale obligatorii ridicate (CAS – pensii 25%, CASS – sănătate 10%), pare excesivă.

Opțiuni mai bune:

revizuirea nivelului contribuțiilor sociale (reducere);
după revizuire și o perioadă rezonabilă de implementare, evaluarea rezultatelor (nivelul ocupării);
analizarea atentă, ulterior etapelor 1 și 2, a posibilității introducerii unui sistem de impozitare progresivă.

Care sunt principalii factori ai muncii nedeclarate în România și care sunt sectoarele în care aceasta este cea mai prevalentă? Ce măsuri sunt necesare pentru a combate munca nedeclarată și pentru a integra persoanele afectate pe piața formală a muncii?

Principalii factori ai muncii nedeclarate sunt:

impozitarea excesivă a veniturilor din muncă;
tendința statului român de a favoriza evaziunea fiscală (în prezent, decalajul de TVA al României este cel mai ridicat din UE);
impozitarea excesivă se accentuează în perioade de declin economic;
cea mai ridicată rată a muncii nedeclarate se regăsește în construcții, servicii și industria ospitalității (HORECA). O parte din munca nedeclarată (nu integral) poate fi mascată sub forma unor contracte „business to business”, în sectorul consultanței – în special pentru veniturile ridicate.

Cea mai eficientă măsură pentru combaterea muncii nedeclarate:

identificarea și sancționarea surselor financiare utilizate pentru plata muncii nedeclarate – în opinia noastră, decalajul de TVA reprezintă principala sursă pentru plata muncii nedeclarate – urmărirea banilor;
digitalizarea – conceperea unui „panou de indicatori de avertizare timpurie”, cu semnale de alarmă pentru companiile aflate pe o „listă de monitorizare” – susceptibile de evaziune fiscală și muncă nedeclarată.

Putem adăuga că munca nedeclarată / „gri” (economia subterană) este alimentată de:

vulnerabilitate (mediu rural, sărăcie – inclusiv sărăcia în muncă, nivel scăzut de educație);
aplicarea inconsecventă a regulilor;
toleranță instituțională și socială;
presiune pe costuri și concurență neloială;
lipsa serviciilor publice (îngrijire, servicii comunitare), care împinge oamenii către sectorul informal.

Observații:

OECD estimează munca nedeclarată la aproximativ un sfert din sectorul privat (prevalentă în special în agricultură, construcții și servicii de îngrijire);
există și muncă subdeclarată („plăți la negru” peste suma oficial înregistrată).

Recomandăm măsuri suplimentare, precum:

control inteligent + prevenție: inspecții bazate pe risc (subcontractare, șantiere, sezonalitate);
facilitarea/stimularea formalizării: reducerea poverii administrative pentru micro-angajatori, scheme simple pentru munca ocazională (dar cu contribuții și protecție);
salarii și negociere colectivă: extinderea acoperirii contractelor colective de muncă (CCM) reduce dumpingul salarial și „zona gri”.
Care sunt cele mai importante competențe care lipsesc în prezent angajaților/adulților din România și în ce sectoare? Ce faceți sau intenționați să faceți pentru a aborda lipsurile și nepotrivirile de competențe? Cum ar putea autoritățile naționale îmbunătăți situația?

Cele mai mari lacune se regăsesc în competențele digitale de bază și aplicate, competențele tehnice pentru industriile deficitare (construcții de mașini, construcții, utilități și instalații, transport, producție industrială) și competențele transversale (comunicare, muncă în echipă) – deficitul fiind agravat de migrație, demografie și calitatea slabă/inegală a învățării pe tot parcursul vieții.

Observații:

competențe digitale: în 2023, doar 28% dintre persoanele cu vârste între 16–74 ani aveau cel puțin competențe digitale de bază (cel mai scăzut nivel din UE);
rata de participare a adulților la învățare: România are un nivel foarte scăzut (participare raportată: ~5,8%);
prognoze competențe/ocupare: sunt anticipate schimbări structurale majore și cerințe ridicate de competențe până în 2035;
educație financiară.

Sectoare afectate: servicii publice, finanțe, construcții, industrie prelucrătoare.

Măsuri necesare:

finanțare stabilă pentru formarea continuă, cu abordări orientate spre rezultate (inclusiv certificare, plasare în muncă și creșteri salariale);
consolidarea/asigurarea calității în formarea profesională: standarde, evaluare independentă, date publice/transparente privind furnizorii de formare și rezultatele acestora;
stimularea formării la locul de muncă (ucenicie, practică), cu măsuri dedicate formării adulților și angajaților;
alinierea programelor de formare (SPO, PEO/PNRR) la „listele de deficit de forță de muncă / ocupații prioritare” la nivel regional/județean, actualizate semestrial/anual (cu implicarea partenerilor sociali).

Acțiuni strategice ale Blocului Național Sindical (BNS)

formare pentru membri și lideri (drepturi, securitate și sănătate în muncă, digital, comunicare), plus parteneriate cu furnizori autorizați de formare și angajatori pentru programe de recalificare și ocupare;
promovarea clauzelor de formare în contractele colective (timp plătit pentru formare, plan anual de competențe, certificare);
participare în comitete sectoriale, inițiative privind standardele ocupaționale, dialog social privind dezvoltarea competențelor și promovarea formării profesionale.

[in special pentru IMM-uri] Cum sunt aplicate în practică cerințele de reglementare privind formarea angajaților și cum ar putea fi îmbunătățite? Ce beneficii/sprijin sunt disponibile pentru companiile care investesc în perfecționarea angajaților (unde este posibil, cuantificând numărul de companii beneficiare)? Ce alte măsuri ar putea fi propuse pentru a crește rolul sectorului privat în eforturile de perfecționare?

(Din perspectiva sindicală, dar util și pentru IMM-uri): obligația din Codul muncii există* (dar nu este însoțită de măsuri corective în caz de neimplementare) – în IMM-uri este adesea tratată ca o formalitate sau ignorată, mai ales în lipsa presiunii negocierii colective sau a controalelor.

*Angajatorul trebuie să asigure participarea la formare, pe cheltuiala proprie, periodic, în funcție de dimensiunea companiei.

Măsuri necesare:

instrumente simple pentru IMM-uri: pachete standardizate de formare, catalog de furnizori acreditați, platforme regionale, sprijin de consultanță;
alinierea formării la evoluția ocupațiilor și a tehnologiilor emergente, nu doar cursuri generale;
cofinanțare predictibilă (stat + angajator) pentru formare certificată, cu stimulente financiare pentru companiile cu CCM sau comitet de formare;
stimulente pentru formarea în timpul programului de lucru (formare plătită);
condiții bazate pe calitate: sprijin public doar pentru programe care oferă certificări recunoscute, competențe măsurabile și indicatori de impact.

Capital privat

Context: România prezintă valori relativ scăzute pentru capitalul de risc și capitalul privat ca procent din PIB.
Ați putea furniza informații actualizate cu privire la ecosistemul fondurilor de capital de risc (VC) și de capital privat (PE) cu sediul în România?
Cât de largă este baza de investitori pentru fondurile VC și PE? Care sunt principalele obstacole în calea extinderii acestei baze de investitori, de exemplu către investitorii instituționali interni?
Cât de ușoară sau de greoaie este procedura de autorizare de către autoritatea de supraveghere pentru fondurile de capital de risc și de capital privat sau pentru structurile de fonduri de fonduri de capital de risc din România, precum și procedurile de comercializare și precomercializare către investitorii profesioniști?
Care este opinia dumneavoastră cu privire la potențialele măsuri politice la nivel național pentru a promova opțiuni de ieșire atractive pentru investitorii de capital de risc și de capital privat în start-up-uri?
Care este opinia dumneavoastră cu privire la potențialele opțiuni de politică pentru a sprijini implicarea directă sau indirectă a investitorilor instituționali în finanțarea start-up-urilor (de exemplu, prin relaxarea limitelor de investiții pentru investitorii instituționali, pentru a investi în clasa de active de capital de risc și capital privat sau pentru a avea expunere directă la acțiuni necotate)?

Nu. Nu deținem astfel de date, astfel că vom furniza doar considerații generale:

a. Mixul de politici din România favorizează speculațiile financiare, nu investițiile de tip venture capital și private equity. Menținând diferențialul de dobândă (istoric) – cel mai ridicat din UE – capitalul este recompensat pentru lipsa riscului: capitalurile împrumutate beneficiază de dobânzi scăzute în UE pentru a fi plasate la cele mai ridicate dobânzi din UE (România), în timp ce cursul de schimb este controlat. Rezultatul este un venit real de 4–5% garantat, fără risc, mult mai atractiv decât plasarea banilor într-o economie cu perspective de creștere de 1–2% pe termen lung.

b. România nu are un set coerent și stabil de politici la nivel național, iar adâncimea și lichiditatea piețelor de capital locale sunt reduse.

c. Această lipsă de politici nu a reușit să atragă noi companii/IPO-uri la Bursa de Valori București.

d. Lipsa de supraveghere din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), manifestată în special pe piața asigurărilor, reprezintă un semnal de avertizare timpuriu pentru capitalul de risc și private equity.

e. Nu există un cadru fiscal stabil și predictibil pentru câștigurile de capital. În 2026, impozitarea câștigurilor de capital din deținerea și vânzarea acțiunilor s-a dublat față de 2025 (pe termen scurt anterior 3%, pe termen lung – peste un an – 1%, acum 3% și 6%). Peste anumite praguri, se datorează CAS.

f. Certitudinea juridică este scăzută, iar poverile administrative sunt ridicate. Capitalul de risc și private equity nu sunt protejate în mod real față de insolvențe, eșecuri de piață etc.

Pensii private

Înțelegem că fondurile private de pensii active în România sunt relativ mici ca procent din PIB. În plus, acestea tind să investească mai mult în obligațiuni și mai puțin în acțiuni decât alte țări din UE. Mai mult, expunerea la active străine este, de asemenea, redusă. În acest context:
- Considerați cerințele de reglementare drept o barieră pentru un portofoliu mai diversificat și mai profitabil? Ce măsuri ar putea schimba acest comportament?

Da, sunt o barieră. În opinia noastră, aceasta este o situație „câștig–câștig” pentru statul român și administratorii de pensii private și „pierdere–pierdere” pentru viitorii pensionari.

Având în vedere supravegherea slabă a piețelor de capital de către ASF, economiile populației din Pilonii II și III sunt „protejate” prin investirea majoritară în titluri de stat.
Piața de capital din România este slab dezvoltată și lipsită de profunzime. Investițiile mai mari pe piața internă ar umfla artificial portofoliile pe termen scurt.
Fluxul este următorul: contribuțiile obligatorii la Pilonul II (majorate la 4,75% din salariul brut) → banii se întorc la bugetul public sub formă de titluri de stat. Această politică asigură „confort” statului român, dar pune presiune pe profitabilitatea portofoliilor viitorilor pensionari, în perioade de inflație ridicată.

Cum ar putea fondurile de pensii să direcționeze fonduri către private equity și venture capital?

Supraveghere. Supraveghere. Supraveghere.

Ce s-ar putea face pentru a crește dimensiunea și profitabilitatea pensiilor private?
Care sunt principalele motive pentru adoptarea lentă a pensiilor ocupaționale?

Lipsa de interes. Pilonul IV ar trebui considerat o alternativă la sistemul „pensiilor speciale” din justiție, ceea ce ar crește responsabilitatea judecătorilor și procurorilor și nu ar favoriza pensionarea anticipată.

Calitatea administrației publice, legislație și stat de drept

Cât de transparente considerați procesele decizionale actuale din România și ce etape (consultare, redactare, publicare, implementare) ar beneficia cel mai mult de o deschidere sporită sau de o participare publică mai largă?

În ceea ce privește dialogul social instituțional din cadrul Consiliului Economic și Social (CES) și al diverselor comisii de dialog social, persistă un decalaj semnificativ. Deși cadrul este formal funcțional, iar actele normative sunt transmise spre consultare, procesul este adesea superficial. Problema persistentă este lipsa unui angajament real și substanțial, nu doar una procedurală.

Continuă să existe practica acordării unui timp extrem de limitat pentru formularea punctelor de vedere asupra proiectelor de acte normative, în special în cazul proiectelor de lege de importanță semnificativă și de mare amploare, partenerilor sociali fiindu-le acordat, în unele situații, un termen de formulare a observațiilor de ordinul orelor, deci nici măcar o zi calendaristică.

Este necesar de precizat că practica nu este uniformă, variind de la caz la caz. Nu ne aflăm în această situație în cazul tuturor actelor normative importante, existând și exemple în care elaborarea acestora a beneficiat de un dialog social real și efectiv. Cu toate acestea, numărul actelor normative de mare importanță și întindere adoptate în lipsa unui dialog social substanțial rămâne semnificativ.

Imprevizibilitatea legislativă este adesea invocată ca o preocupare de către investitori și întreprinderi din România. Care este părerea dumneavoastră cu privire la previzibilitatea legislativă în 2025, inclusiv cu privire la utilizarea ordonanțelor guvernamentale de urgență?

Pe o scară de la 1 la 10 (1 fiind cel mai mic și 10 cel mai mare), previzibilitatea legislativă actuală se situează la aproape „3”. Utilizarea contraproductivă a ordonanțelor guvernamentale de urgență a devenit și mai contraproductivă (acum guvernul își asumă responsabilitatea în Parlament, fără dezbateri și consultări reale pentru sute de modificări, în același timp) – etichetând în mod nejustificat această imprevizibilitate extremă și măsurile ad-hoc drept „reforme”.

Un exemplu relevant îl constituie așa-numitele „ordonanțe trenuleț”, care modifică simultan drepturi recunoscute prin mai multe acte normative, chiar legi organice, pe care le prorogă sau amână aplicarea sau actualizarea unor dispoziții din acestea. Aceste ordonanțe introduc măsuri ce țin de politica fiscală ori de drepturile lucrătorilor, situații în care consultarea partenerilor sociali este pur formală, iar timpul acordat pentru formularea punctelor de vedere este cvasi-insuficient sau lipsește cu desăvârșire.

Corelativ, se constată, la nivel general, existența unui abuz al reglementării prin ordonanțe de urgență în România, utilizate frecvent pentru a interveni asupra unor domenii care, potrivit Constituției, sunt rezervate legilor organice. În mod repetat, ordonanțele de urgență derogă de la legi organice sau le modifică în mod substanțial, vizând aspecte esențiale care țin de arhitectura drepturilor lucrătorilor sau de politica fiscală. Aceste intervenții legislative nu au un caracter punctual sau tehnic, ci produc modificări structurale ale unor drepturi și obligații fundamentale

Considerați că sistemul judiciar din România este suficient de digitalizat? Dacă nu, ce lipsește, în opinia dumneavoastră (instrumente de inteligență artificială, instrumente de comunicare electronică, utilizarea videoconferințelor etc.)?

Absența unei intenții reale este motivul principal. Nu înțelegem, sub nicio formă, de ce oamenii nu pot avea acces deplin la dosarele electronice, prin e-mail sau servicii cloud.

Cu toate acestea, putem aprecia că s-au înregistrat unele progrese în îmbunătățirea interfeței dintre sistemul judiciar și părțile litigante. Părțile pot acum să depună documente juridice prin e-mail și să obțină acces securizat la întregul dosar electronic al cauzei, utilizând un link unic și o parolă furnizate odată cu citația. În plus, portalul public al instanțelor permite oricui să urmărească datele ședințelor, evoluția cauzelor și rezumatele hotărârilor, asigurând un nivel ridicat de transparență. Portalul este public și accesibil oricărei persoane interesate să obțină aceste informații.

Aveți experiență în utilizarea instrumentelor digitale în instanțe, de exemplu pentru depunerea de documente (și, dacă da, care este părerea dumneavoastră despre aceste instrumente)?

Este ușor să depui documente electronice într-un dosar electronic. Mai dificil este să obții accesul electronic la alte documente depuse „pe hârtie”. Dacă dorești să obții copii dintr-un dosar specific (cauză), trebuie să depui o cerere, să te prezinți la „arhivă”, să astepti mult timp în condiții necorespunzătoare, si nu toate documentele depuse in format fizic sunt digitalizate. Soluția ar trebui să fie digitalizarea tuturor documentelor fizice în momentul primirii lor. Oricum, s-au înregistrat unele progrese.

De peste zece ani este implementat în sistemul de justiție dosarul electronic, utilizat în paralel cu dosarul fizic. Acest lucru presupune primirea actelor atât în format fizic, cât și în format electronic, prin intermediul e-mailului, precum și posibilitatea consultării dosarului electronic pe baza unui user și a unei parole primite de justițiabil prin citație sau în urma unei cereri scrise.

Suplimentar, a fost realizată o conexiune prin platforma Ghișeul.ro, care permite depunerea de acte online, aceasta aflându-se în prezent în stadiu de implementare. A fost implementată și aplicația informatică „ReJust”, prin intermediul căreia pot fi obținute modele de acte procedurale. Aceasta este utilizată preponderent în interiorul sistemului judiciar, de către judecători și grefieri, pentru redactarea cu celeritate a actelor procedurale și pentru completarea câmpurilor statistice în programul informatic ECRIS. Programul ECRIS este utilizat în instanțe încă din anul 2006.

Există, de asemenea, posibilitatea comunicării electronice a actelor de procedură, inclusiv a hotărârilor judecătorești, în situația în care partea indică o adresă de e-mail pentru comunicare. Totodată, au fost implementate aplicații informatice pentru plata taxelor judiciare de timbru.

Instanțele și unitățile de parchet sunt conectate la bazele de date privind evidența populației la nivel național, existând persoane desemnate care pot accesa aceste date în timp real, pe bază de user și parolă, pentru dosarele în care informațiile respective sunt necesare.

În prezent, se are în vedere implementarea unei noi versiuni a sistemului ECRIS, care să integreze toate aceste aplicații informatice.

Prin urmare, procesul de digitalizare este unul avansat, însă persistă o serie de probleme, după cum urmează:

Logistica instanțelor, respectiv infrastructura tehnică (calculatoare, imprimante și alte echipamente), care este în mare parte învechită și depășită moral, precum și rețeaua informatică. Nu toate instanțele și unitățile de parchet asigură personalului un acces nelimitat la internet.
Un al doilea obstacol îl reprezintă nivelul scăzut al competențelor digitale ale populației, ceea ce conduce la o accesibilitate redusă a justițiabililor la instrumentele digitale dezvoltate în cadrul sistemului de justiție. Această situație este agravată de lipsa unui program național coerent și sistematic destinat dobândirii competențelor digitale de către cetățeni, care să sprijine utilizarea efectivă și generalizată a serviciilor publice digitalizate.
Care sunt sectoarele pe care le considerați cele mai expuse riscului de corupție (de exemplu, apărarea, agricultura, achizițiile publice etc.)?

Există câteva sectoare în economie în care discutăm de corupţie sistemică.

În domeniul apărării, în pofida existenței unei legi naționale care reglementează mecanismele compensatorii de tip offset, această lege nu a fost aplicată timp de peste 20 de ani. Achizițiile de tehnică militară realizate de România, în valoare de câteva zeci de miliarde de euro, nu au respectat niciodată prevederile legale în materie de offset, prejudiciind economia națională prin pierderea unor investiții directe și a unor transferuri de tehnologie estimate la miliarde de euro.

Mai mult, s-a împământenit un mecanism procedural care eludează mecanismele clasice de achiziții publice. Astfel, ministerele de linie – MApN și MAI – promovează în Guvern proiecte de hotărâri de Guvern prin care sunt stabilite condiții specifice fiecărei tehnologii ce urmează a fi achiziționate. În fapt, aceste hotărâri descriu cu lux de amănunte produsul sau tehnologia vizată și, implicit, compania furnizoare, fără ca numele acesteia să fie menționat expres.

În baza hotărârii de Guvern, ministerele inițiază ulterior un proiect de lege care preia condițiile specifice stabilite prin actul administrativ, proiect ce este transmis Parlamentului spre adoptare. În acest mod, circuitul decizional este închis, întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, parlamentarii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru votul exprimat în exercitarea mandatului.

Agricultura. Reprezintă, de asemenea, unul dintre sectoarele economiei profund afectate de evaziune și fraudă fiscală. În niciunul dintre anii precedenți, subvențiile acordate agriculturii – fie din bugetul de stat, fie din fonduri europene – nu s-au întors în bugetul general consolidat nici măcar într-un raport de unu la unu, prin mecanismele fiscale prevăzute de lege. Se impune, de asemenea, o analiză de ansamblu a modului de organizare și funcționare a acestui sector în România, întrucât rezultatele obținute în urma investițiilor realizate din fonduri publice nu se reflectă în bugetul general consolidat sub forma unor venituri corespunzătoare.
Munca pe platforme. În absența unui cadru legislativ care să reglementeze munca pe platforme, acest sector a ajuns să genereze forme semnificative de evaziune și fraudă fiscală, cu un impact major asupra veniturilor bugetului general consolidat, în condițiile în care, în prezent, în România activează peste 200.000 de lucrători pe platforme.
Achizițiile publice. Am semnalat în mod repetat existența unor vulnerabilități în legislația privind achizițiile publice, care permit subcontractarea activităților de bază ale operatorilor economici participanți la procedurile de achiziție. Această lacună legislativă a facilitat apariția unor societăți comerciale fără capacitate reală de execuție – fără salariați, fără tehnologiile necesare și, în multe cazuri, cu conexiuni politice – care câștigă în mod repetat contracte publice, pe care le subcontractează în lanț, uneori până la a cincea sau a șasea verigă. Fiecare nivel de subcontractare reține o marjă de profit, ceea ce conduce, în final, la executarea lucrărilor prin muncă nedeclarată sau parțial declarată, utilizarea unor tehnologii inferioare și, implicit, la întârzieri în realizarea proiectelor sau la lucrări de slabă calitate. Consecința directă a acestor practici o reprezintă pierderea fondurilor nerambursabile.

În ciuda prevederilor Legii nr. 283/2024, care a transpus Directiva (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate, și care instituie obligația de a îmbunătăți cadrul legislativ subsecvent în materia achizițiilor publice prin integrarea elementelor vizate de directivă (documente standard, formularele şi modele-cadru, ghiduri, manuale şi alte instrumente operaţionale, care să asigure respectarea de către operatorii economici a obligaţiilor aplicabile în domeniul relaţiilor de muncă), până în prezent nu au fost adoptate nicio astfel de măsură concrete.

Garanții publice de stat prin intermediul băncilor de stat fără „caz real” (cazul Blue Air, Liberty Steel Galați etc.)

Considerați corupția un obstacol major pentru afaceri și investiții (interne/externe)? Corupția are un impact asupra productivității generale?

Da, așa este. Când mita înlocuiește concurența, companiile nu mai pot concura pe baza meritelor. Companiile care respectă regulile sunt închise: se pierd locuri de muncă, investiții și oportunități. Concurența se pierde și în ceea ce privește achizițiile publice (discreționare). „Bunurile și serviciile” plătite din bugetul de stat în 2025 au venit cu o factură mai mare.

Cum va influența legislația recent revizuită privind lobby-ul integritatea activității comerciale?

În opinia noastră, principalul factor care contribuie la deteriorarea integrității mediului de afaceri este, în primul rând, un sistem judiciar slab și corupția.

Cadrul legislativ existent este departe de a fi clar, coerent sau aplicabil în mod eficient. În practică, mecanismele de lobby sunt adesea distorsionate și utilizate ca mijloace de trafic de influență, exacerbând astfel fenomenul corupției. În ceea ce privește activitățile de lobby, cadrul de reglementare al României rămâne insuficient, fragmentat și superficial; acesta este incapabil să asigure transparența sau să stabilească o distincție clară între reprezentarea legitimă a intereselor și influențarea ilegală a procesului decizional public.

Cum evaluați eficacitatea sistemului de achiziții publice, în special în ceea ce privește măsurile anticorupție, transparența, independența și responsabilitatea? Cum evaluați aceste riscuri la nivel local?

În prezent, nu există o responsabilitate reală:

Nici pentru sistemul judiciar
Nici pentru guvern, în ceea ce privește respectarea prevederilor legii (de exemplu: înghețarea continuă a salariului minim, rectificări bugetare multiple, obligația de a avea un buget anual la începutul anului etc.)

Bucuresti, 20 ianuarie 2026

Nota: Mai multe analize și studii de cercetare puteți găsi pe site-ul BNS, la secțiunea „Studii” de pe www.bns.ro.