România traversează un moment critic în care rigoarea economică, disciplina bugetară și echitatea în relația dintre stat și mediul de afaceri ar trebui să fie norme intangibile.
Blocul Național Sindical (BNS) salută decizia de astăzi a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care confirmă valabilitatea Directivei europene privind salariul minim adecvat, precum și dispozițiile sale esențiale referitoare la promovarea negocierii colective și la obligația statelor membre de a elabora planuri de acțiune pentru creșterea acoperirii negocierilor colective.
Blocul Național Sindical (BNS) organizează miercuri, 12 noiembrie 2025, începând cu ora 10.00, un miting de protest în Piața Victoriei din București, urmat de un marș până la Piața Constituției, cu opriri simbolice în fața principalelor instituții responsabile pentru politicile economice și sociale ale țării:
Blocul Național Sindical consideră că menținerea domnului Mihai Barbu în funcția de Președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), în contextul perchezițiilor efectuate de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar ce vizează suspiciuni de trafic de influență, șantaj și dare de mită, este incompatibilă cu principiile de integritate în administrația publică.
Blocul Național Sindical (BNS) informează că a depus un punct de vedere la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la cauza C-19/23, aflată pe rolul CJUE, cu scopul de a aduce în atenția Curții perspectiva partenerilor sociali asupra implicațiilor sociale, economice și juridice ale Directivei (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Concret, este vorba despre o acțiune introdusă de Danemarca și susținută de Suedia împotriva Parlamentului European pentru anularea Directivei (UE) 2022/2041.