Featured

BNS susține consolidarea protecției lucrătorilor împotriva expunerii la substanțe cancerigene, mutagene și toxice pentru reproducere, dar solicită un rol activ al sindicatelor în implementarea noilor reguli europene

Blocul Național Sindical (BNS) salută propunerea de Directivă a Parlamentului European

și a Consiliului de modificare a Directivei 2004/37/CE privind protejarea lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni, mutageni și substanțe toxice pentru reproducere la locul de muncă.

Noua revizuire, a șasea de la adoptarea directivei, introduce măsuri suplimentare de protecție pentru lucrătorii expuși la fum de sudură, hidrocarburi aromatice policiclice (HAP), izopren, 1,4-dioxan, cobalt și compuși anorganici ai cobaltului – substanțe întâlnite în numeroase sectoare economice importante pentru România, precum metalurgia, turnătoriile, construcțiile metalice, activitățile de sudură și anumite ramuri ale industriei chimice.

În contextul în care România are un număr semnificativ de lucrători expuși acestor riscuri profesionale, BNS consideră că obiectivul principal al directivei – prevenirea îmbolnăvirilor profesionale grave și reducerea expunerii la agenți cancerigeni – reprezintă o investiție în sănătatea și securitatea forței de muncă și nu doar o obligație de conformare administrativă.

Potrivit evaluărilor Comisiei Europene, noile măsuri ar putea contribui la evitarea a peste 1.600 de cazuri de cancer pulmonar și aproape 19.000 de cazuri de boli non-canceroase la nivelul Uniunii Europene. Aceste beneficii demonstrează că protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să rămână prioritatea centrală a procesului legislativ european.

BNS: sănătatea lucrătorilor nu poate fi negociată, dar implementarea trebuie să fie responsabilă

Blocul Național Sindical susține pe deplin obiectivele directivei și majoritatea amendamentelor adoptate de Parlamentul European, însă atrage atenția că succesul noilor reguli depinde de modul în care acestea vor fi implementate la nivel național și sectorial.

În opinia BNS, prevenția primară trebuie să rămână principiul fundamental al legislației europene, prin eliminarea sau reducerea la minimum a expunerii la sursă. Totodată, este necesară consolidarea măsurilor de prevenție secundară pentru lucrătorii care sunt deja expuși unor riscuri profesionale ridicate și care, în multe situații, beneficiază încă de o protecție insuficientă.

Principala contribuție pe care BNS o aduce dezbaterii europene privește necesitatea implicării reale a lucrătorilor și a organizațiilor sindicale în toate etapele procesului de implementare.

În acest sens, BNS solicită:

  • consultarea obligatorie a lucrătorilor, reprezentanților acestora și a organizațiilor sindicale reprezentative din sectoarele afectate;
  • implicarea sindicatelor în activitățile de cercetare și colectare de date privind expunerea profesională;
  • dezvoltarea unor mecanisme concrete de dialog social pentru evaluarea impactului socio-economic al noilor obligații;
  • limitarea strictă a perioadelor de tranziție și condiționarea acestora de consultarea prealabilă a partenerilor sociali;
  • dezvoltarea unor instrumente de sprijin pentru organizațiile sindicale, alături de angajatori și autorități, în procesul de monitorizare și conformare;
  • îmbunătățirea sistemelor de raportare și a registrelor de expunere, cu participarea reprezentanților lucrătorilor;
  • angajatorii să se asigure că lucrătorii, care sunt obligați să poarte echipamente individuale de protecție, au dreptul la pauze regulate, cu o durată și o frecvență adecvate, într-o zonă în care nu există risc de contaminare cu substanțe cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere;
  • serviciile de pompieri să pună în aplicare măsuri preventive și de protecție în cooperare cu reprezentanții lucrătorilor.

Blocul Național Sindical va continua să participe activ la dialogul european și național privind această directivă și solicită autorităților române să promoveze o poziție care să asigure atât protecția efectivă a lucrătorilor, cât și implicarea reală a partenerilor sociali în toate etapele procesului de implementare.

BLOCUL NAȚIONAL SINDICAL

Prezentul comunicat a fost elaborat în cadrul proiectului ”Consolidarea capacității BNS în vederea participării la Dialogul Social European”, proiect cofinanțat prin FSE, prin Programul Operațional Educație și Ocupare.