Blocul Național Sindical a lansat proiectul de lege privind statutul lucrătorilor dependenți și independenți
Blocul Național Sindical (BNS) a lansat astăzi un proiect de lege care vizează reglementarea clară a statutului juridic al lucrătorilor dependenți și
al lucrătorilor independenți, însoțit de un amplu studiu de fundamentare realizat împreună cu specialiști de prestigiu: Alexandru Athanasiu, Ana-Maria Vlăsceanu, Radu Soviani și Laura Obreja Brașoveanu.
Context economic și provocări pe piața muncii
Inițiativa legislativă vine într-un moment marcat de incertitudine economică și de inversarea tendințelor de creștere. Piața muncii din România resimte deja efecte semnificative, precum reducerea numărului de angajatori și angajați, presiuni inflaționiste persistente și scăderea siguranței locurilor de muncă.
În acest context, formele alternative de organizare a muncii – cum sunt microîntreprinderile sau activitatea desfășurată prin persoane fizice autorizate (PFA) – care au susținut dezvoltarea economică în perioadele favorabile, pot genera riscuri în perioadele de contracție. În special, atunci când acestea sunt utilizate pentru a masca raporturi de muncă dependente, efectele pot deveni negative atât pentru lucrători, cât și pentru bugetul public.
Riscurile lipsei de reglementare
BNS atrage atenția că absența unei intervenții legislative clare poate conduce la o serie de dezechilibre majore:
- creșterea evaziunii fiscale și a dezechilibrelor bugetare
- migrarea forței de muncă către zone nefiscalizate sau în afara țării
- accentuarea insecurității sociale
Soluțiile propuse prin proiectul de lege
Proiectul de lege lansat de BNS propune o abordare modernă și adaptată realităților actuale ale pieței muncii, prin:
- introducerea unor criterii clare de delimitare între munca dependentă și cea independentă
- recunoașterea conceptului de dependență economică și organizațională
- crearea unei categorii juridice distincte – contractorul dependent economic
- acordarea unor protecții similare celor de care beneficiază salariații pentru această categorie
- consolidarea rolului autorităților în stabilirea naturii reale a raporturilor de muncă
Acest demers legislativ este esențial pentru construirea unei piețe a muncii mai echitabile, transparente și predictibile. Inițiativa se aliniază valorilor modelului social european și urmărește să ofere un cadru legal adaptat noilor forme de muncă, protejând în același timp drepturile lucrătorilor și asigurând sustenabilitatea sistemelor publice.
Studiul, precum și proiectul de lege pot fi consultate aici: Statutul juridic al lucrătorilor dependenți și independenți







