Blocul Național Sindical împreună cu Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, cu sprijinul financiar al Confederației Europene a Sindicatelor și al Confederației Internaționale a Sindicatelor, a organizat în ultimele zile un ajutor umanitar destinat colegilor de mișcare sindicală din Ucraina.
Azi, 22.03.2022 un convoi umanitar a plecat din gara Halmeu către Ucraina, ajutorul este destinat lucrătorilor din transporturile pe calea ferată care fac eforturi extraordinare să asigure continuitatea serviciului de transport feroviar în condiții de război. Riscul la care se expun și condițiile în care lucrează în aceste zile angajații din calea ferată din Ucraina sunt greu de imaginat, sunt consemnați la locul de muncă și se confruntă cu lipsa hranei, a unor condiții minime de odihnă dar și cu lipsa hranei și a medicamentelor.
Prin această inițiativă ne exprimăm solidaritatea cu colegii noștri din Ucraina, în încercarea de a acoperi într-o oarecare măsură lipsurile cu care se confruntă în această perioadă.
Peste 500 de seturi formate din saltele, perne, paturi, lenjerie și aproape 4 tone de alimente au plecat azi din România spre Ucraina, până la finalul săptămânii un alt transport urmează a fi organizat pentru medicamente și hrană suplimentară.