Featured

Decizii majore la Congresul BNS – Un nou mandat pentru o mișcare sindicală puternică

În perioada 7–8 mai 2025, la Palatul Parlamentului, s-a desfășurat cel de-al 13-lea Congres al Blocului Național Sindical – un eveniment de referință pentru mișcarea sindicală din România. Peste 500 de delegați și invitați au participat la lucrările Congresului, conturând direcțiile strategice ale confederației pentru următorii cinci ani.

Unul dintre cele mai importante momente ale Congresului a fost realegerea domnului Dumitru Costin în funcția de președinte al BNS. Cu o susținere masivă – 304 voturi pentru și doar 12 împotrivă – acesta a primit un nou mandat în fruntea organizației.

Tot în cadrul Congresului, a fost ales Birou Național Confederal, echipa care va conduce activitatea BNS în următorii patru ani:

  • Secretar General – Horațiu Raicu
  • Vicepreședinți – Mircea Burlacu, Grigore Mare, Victor Florescu, Minel Ivașcu, Florica Vasilescu
  • Președinte BNS Tineret – Kevin Kirmizigul
  • Președinte Organizația de Femei BNS – Violeta Andrei

În completarea structurilor de conducere, au fost aleși și membrii Comisiei de Etică și ai Comisiei de Cenzori, garanți ai transparenței, integrității și responsabilității interne a confederației.

 Blocul Național Sindical le mulțumește tuturor celor prezenți pentru implicare și determinare. Continuăm împreună să construim o mișcare sindicală modernă, solidă și respectată, în slujba lucrătorilor din România.