Featured

INVITAȚIE DE PRESĂ

Blocul Național Sindical va organiza în data de 21 februarie 2023, la  Brașov, o dezbatere având ca temă inovarea în formarea profesională, dar și în comunicarea organizațională a partenerilor sociali.

Evenimentul va avea loc în sala de conferințe din cadrul Grand Restaurant Brașov (Strada Mihail Kogălniceanu 15, Brașov) în prezența domnului Dumitru COSTIN, președinte al Blocului Național Sindical.

Reprezentanții presei sunt invitați să participe la prima parte a reuniunii dedicată lansării ghidului de promovare a formării profesionale, în intervalul 10:00-11:00. Accesul presei se va face începând cu ora 09:30.

Formarea profesională reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de dezvoltare, fiind permanent supusă schimbării si inovării. Tocmai de aceea BNS a realizat pe parcursul ultimului an o evaluare a celor mai inovative metode și procese de formare, sintetizând totul într-un ghid de promovare a formării profesionale. Ghidul reprezintă un mijloc de comunicare a unor modele de bune practici privind învățarea pe tot parcursul vieții, respectiv formarea profesională continuă, între partenerii acestui proces: lucrătorii, prin reprezentanții lor, angajatori și furnizorii de formare profesională, capacitatea de intervenție a acestora fiind astfel întărită, concomitent cu stimularea participării adulților la formare profesională.

 

134879_Prezentare_GHID_FPC.pptx