Featured

Prima confruntare dintre candidații la Președinția României, în cadrul Congresului BNS

Blocul Național Sindical a fost gazda unui moment cu totul special în cadrul Congresului organizat în această perioadă: prima confruntare publică dintre candidații ajunși în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025. George Simion (președintele Alianței pentru Unirea Românilor – AUR) și Nicușor Dan (candidat independent) au fost prezenți și au răspuns invitației BNS de a discuta deschis despre viitorul muncii și rolul lucrătorilor în societatea românească.

Prezența celor doi candidați în fața reprezentanților mișcării sindicale reprezintă un semnal important de respect față de milioanele de salariați din România, dar și față de rolul esențial pe care îl are dialogul social într-o democrație consolidată.

În intervențiile lor, candidații și-au prezentat viziunea asupra drepturilor lucrătorilor, protecției sociale, echității salariale, reformei în administrație și rolului sindicatelor în construcția politicilor publice. Congresul a devenit, astfel, o platformă autentică de dezbatere între liderii sindicali și cei care aspiră să conducă țara în următorii cinci ani.

Blocul Național Sindical își reafirmă angajamentul pentru o Românie în care munca este respectată, iar vocea lucrătorilor este ascultată la cel mai înalt nivel decizional. Considerăm că doar printr-un dialog real și constant între partenerii sociali se poate construi un viitor echitabil pentru toți cetățenii.

Le mulțumim candidaților pentru participare și le urăm succes în competiția electorală!