Lansare Ghid privind hărțuirea pe criterii de sex și hărțuire morală la locul de muncă
Featured

Lansare Ghid privind hărțuirea pe criterii de sex și hărțuire morală la locul de muncă

Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin a participat ieri, alături de președinta Organizației de Femei a Blocului Național Sindical, Violeta Andrei la evenimentul de lansare a Ghidului privind hărțuirea pe criterii de sex și hărțuirea morală la locul de muncă, eveniment organizat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Documentul a fost elaborat de specialiștii Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, ANES, împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Reamintim că, în trecut, și Blocul Național Sindical a elaborat un astfel de ghid.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a promis că analizează propunerea prin care plângerea să fie asumată de către victimă și nu o hârtie anonimă, evident cu protecția reclamantului.

Din păcate, hărțuirea morală și sexuală rămâne un fenomen despre care în România se vorbește prea puțin, dar care este prezent în instituțiile publice și companiile private, iar angajatorii nu iau suficiente măsuri pentru a opri acest fenomen. Statisticile arată că România se află pe locul 26 din 27 în Europa la acest capitol. Anul trecut, 354 de femei au fost hărțuite de soți și parteneri, dar și de către persoane cunoscute, cum sunt colegi de serviciu.

Sursă foto: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse