ANALIZĂ BNS: ROMÂNIA ESTE PE ULTIMUL LOC ÎN EUROPA LA NUMĂRUL DE CONTRACTE COLECTIVE DE MUNCĂ ÎNCHEIATE
Blocul Național Sindical avertizează că au rămas mai puțin de două luni până când Guvernul și Parlamentul trebuie să adopte noua lege a Dialogului social. În Parlament, la Comisia de muncă din Camera Deputaților, există un proiect de lege pentru modificarea dialogului social și a negocierilor colective care trebuie îmbunătățit cu recomandările Organizației Internaționale a Muncii, singurul for de expertiză recunoscut de Comisia Europeană. Această modificare este un angajament al României cuprins în Planul Național de Redresare și Reziliență.
Blocul Național Sindical atrage atenția asupra faptului că, în orice economie, există două căi prin care creșterea economică se poate redistribui între capital și forța de muncă. Prima este politica fiscală a statului (iar în România constatăm că de ani de zile se suprataxează munca și se subimpozitează capitalul și averea). A doua cale vizează negocierile colective între capital și forța de muncă, reprezentată prin sindicate.
”În 2011, Guvernul condus de Emil Boc a modificat brutal Codul muncii și legislația negocierilor colective prin procedura asumării răspunderii în Parlament. Așa a reușit să impună un cadru legislativ care în 11 ani a distrus efectiv, la nivel național, libertatea de asociere a salariaților în sindicate și, mai ales, capacitatea de negocierea colectivă! Dacă în 2011 contractele colective de muncă existente acopereau toți salariații din România, astăzi avem încheiate zero contracte colective de muncă la nivel sectorial. Asta înseamnă că milioane de salariați din țară, în principal din întreprinderile mici (cărora Legea 62 le restricționează libertatea de asociere) nu mai sunt acoperiți de contracte colective”, a declarat președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.
O analiză realizată de Blocul Național Sindical arată că, la sfârșitul anului trecut, în România, la nivel de unitate, mai erau active 15.204 contracte colective de muncă dintr-un total de aproximativ 630 de mii de companii active. Numărul salariaților acoperiți de contracte colective de muncă la nivel de unitate se ridică la doar 1.940.000 dintr-un total de peste 5.000.000 de salariați.
Reamintim că principalul scop al contractului colectiv de muncă este acela de a stabili drepturile și obligațiile colective în relația dintre angajator și angajați, reprezentanți de sindicate. În aceste tipuri de contracte, sunt prevăzute inclusiv condițiile financiare (salarii, sporuri, bonusuri, indemnizații), condițiile de investiții în sănătate și securitate în muncă, cât și în educarea și formarea lucrătorilor. În acestea sunt stipulate și obligațiile angajatului în relația cu angajatorul. Un astfel de act garantează existența unor condiții de muncă echitabile și asigură securitatea socială a tuturor salariaților.
PERSOANĂ DE CONTACT: DUMITRU COSTIN, președinte Blocul Național Sindical
ANALIZA contracte colective munca Romania
Sursa: Departamentul de Presa BNS