Blocul Național Sindical face un apel public către Ministerul Justiției și Guvernul României să oprească promovarea ordonanței în forma actuală care vizează procesele ce au ca obiect drepturi salariale și de pensii!
Concret, BNS atrage atenția asupra impactului negativ pe care proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestațiile de asigurări sociale, îl va avea asupra sistemului judiciar și asupra justiției pentru angajați.
Astfel, proiectul aflat în dezbatere publică și publicat pe site-ul web al Ministerului Justiției în data de 05.06.2024 urmărește instituirea unor soluții derogatorii de la dreptul comun în materia sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru pronunțarea unor hotărâri prealabile. Deși se dorește asigurarea unei practici judiciare uniforme și unitare, efectul imediat al adoptării acestui act normativ va fi suspendarea cauzelor similare aflate pe rolul instanțelor până la pronunțarea hotărârii prealabile.
Observațiile și propunerile BNS includ:
- Tergiversarea proceselor: suspendarea prelungită a dosarelor va afecta grav principiul celerității din jurisdicția muncii, esențial pentru protecția drepturilor angajaților. Mii de dosare suspendate vor prelungi incertitudinea și disconfortul litigiilor.
- Textul normativ este vag în definirea „cauzelor similare” riscând identificarea și suspendarea neconformă a dosarelor. Lipsa criteriilor clare poate genera confuzii și discrepanțe în aplicare.
- Proiectul nu prevede termene clare pentru întregul proces de suspendare a cauzelor, utilizarea sintagmelor precum „odată cu” și „de îndată” vor crea situații neclare care vor bloca procesele aflate pe rol.
- Inaplicabilitatea practică: Suspendarea prelungită va duce la acumularea unui număr mare de cauze nesoluționate, compromițând uniformizarea practicii judiciare și afectând eficiența sistemului judiciar.
- Proiectul nu specifică cum vor fi gestionate situațiile cu multiple chestiuni de drept neclarificate într-un singur proces, riscând abordări diferite de către instanțe.
- Aplicabilitate limitată: proiectul de ordonanță ar trebui să se aplice și altor tipuri de procese din domeniul muncii pentru a asigura echitate și claritate juridică pentru toți angajații și angajatorii.
- Modificări legislative necesare: Aplicarea art. 3 în ceea ce privește contestațiile împotriva executărilor silite necesită modificarea corespunzătoare a art. 719 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
- Proiectul de ordonanță nu are în vedere publicarea tuturor sesizărilor către ICCJ pe un portal online accesibil publicului. Această omisiune limitează accesul la informații esențiale pentru părțile implicate și ar încuraja manipularea proceselor.
- Proiectul nu își propune monitorizarea și evaluarea implementării măsurilor propuse, esențială pentru succesul și eficiența inițiativei legislative.
- Termenele stabilite pentru ICCJ sunt adesea depășite, ordonanța neprevăzând consecințele nerespectării acestora. De asemenea, proiectul de ordonanță nu stabilește ce se va întâmpla dacă nu sunt respectate aceste prevederi, cine va răspunde pentru încălcarea lor și ce sancțiuni se impun. Aceste lacune poate conduce la perpetuarea problemelor existente, cum ar fi tergiversarea soluționării cauzelor și menținerea incertitudinii pentru părțile implicate.
Toate aceste efecte trebuie luate în considerare, iar BNS solicită Ministerului Justiției să oprească promovarea acestei ordonanțe în forma actuală, pentru a evita blocarea miilor de dosare aflate pe rol.