Featured

Protest la nivelul Administrației Naționale Apele Române pentru ziua de mâine, 20 iunie

Protest la nivelul Administrației Naționale Apele Române pentru ziua de mâine, 20 iunie

❗️Blocul Național Sindical informează că, mâine, 20 iunie 2024, începând cu ora 13.00, la sediul Apele Române, va avea loc ședința Consiliului de Conducere al acestei instituții în care se vor decide noile organigrame pentru toate structurile din Apele Române.

💧În aceste condiții, astăzi a avut loc o ședință a Biroului executiv al Sindicatul Mureșul din Apele Române - SMAR, afiliat la BNS, în care s-a decis că:

1️⃣Mâine, începând cu ora 13.00 la toate locurile de muncă să fie organizată #pichetare pe durata toată durata ședinței Consiliului de Conducere.

2️⃣În situația în care în ședința de mâine organigramele vor fi aprobate în forma cunoscută, cu desființare și comasare fără nicio logică funcțională a unor structuri din ape sau cu lăsarea fără coordonare a marii părți a formațiilor de lucru din țară, să trecem și la alte forme de protest împotriva acestora, incluzând aici și mitinguri la București, in fața sediului ANAR.

📌Cornel Brişcaru, președinte #SMAR: ,,Este de datoria noastră, a tuturor angajaților din ape să ne apărăm locurile de muncă. Este de datoria noastră, a tuturor angajaților din ape să asigurăm pentru cetățenii acestei țări funcționarea sistemului de gospodărirea a apelor. Este de datoria noastră, a angajaților din ape să oprim pe oricine dorește distrugerea sistemului de gospodărire a apelor din România, din nepricepere sau cu rea credință!”

#BloculNaționalSindical #BNS #myBNS #ApeleRomâne #SindicatulMureșulDinApeleRomâne

Departamentul de comunicare al BNS