Featured

BNS, consultări cu conducerea ASF pe tema pensiilor din Pilonul 2

Conducerea Blocului Național Sindical (BNS) a participat astăzi, 21 mai 2025, la sediul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la o întâlnire de lucru cu conducerea instituției- prin vicepreședintele ASF, prof. univ. dr. Dan Armeanu - pe tema pregătirii și adoptării legii privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor din Pilonul 2.

Suntem bucuroși să anunțăm că BNS este extrem de aproape de atingerea unui deziderat: ca acest proiect de lege să ajungă în Parlament și să fie adoptat. Conform Legii 411/2004, acest proiect trebuia să apară cel târziu în luna aprilie 2008. Această lege nu a apărut nici astăzi, la 19 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 411.

Conform Legii 411/2004, persoanele care la momentul intrării în vigoare a legii aveau cel mult 45 de ani puteau să adere la un fond de pensii în mod voluntar. Deja o parte din cei ce s-au înscris voluntar în aceste fonduri s-au pensionat, în timp ce multe alte persoane urmează să se pensioneze. În toți acești ani, Guvernul României a amânat stabilirea cadrului legislativ și a mecanismului prin care să se efectueze aceste plăți din Pilonul 2.

Vestea bună este că Autoritatea de Supraveghere Financiară a finalizat o primă formă a acestui proiect de lege. Urmează discuții cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) și alte instituții implicate, iar cu ajutorul MMFTSS acest proiect să ajungă în Parlament pentru dezbatere și vot.