București, 11 martie 2024
COMUNICAT DE PRESĂ
- Polițiștii locali protestează în fața Ministerului Dezvoltării
- BNS, un nou protest: Sute de polițiști locali ies în stradă
- Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România anunță un protest major
Blocul Național Sindical informează că, în perioada 12 - 13 martie 2024, începând cu ora 11:00, Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România (FNSUPLR), afiliată la BNS, va organiza un miting de protest în fața Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Principalele revendicări sunt:
- respectarea în totalitate a prevederilor legii 155/2010, inclusiv art. 35, lit. b (articol referitor la încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii);
- acordarea de compensații pentru efectuarea serviciului in SDSL;
- introducerea in sesiune legislativă a mult trâmbițatului proiect POCA elaborat de MDLPA;
- acordarea normei de hrană în mod obligatoriu;
- transformarea unui post la mia de locuitori în un polițist local la mia de locuitori;
- statutul polițistului local.
Blocul Național Sindical reamintește că, la începutul lunii decembrie 2023, Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală a demarat o campanie publică pentru a atrage atenția importanței existenței polițiștilor locali în societate. Campania se intitulează #șinoiexistăm!
CONTACT:
-EUGEN TONE, președinte Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România - 0722 609 301
-ALEXANDRU COSMIN IORDACHE, prim-vicepreședinte Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România - 0721 720 342