Președintele Organizației de Femei din Blocul Național Sindical, doamna Violeta Andrei, a participat ieri, 11 octombrie 2023, la dezbaterea cu tema ,,Protejăm viitorul. Un mediu online mai sigur pentru copii”, organizată de Partidul Naţional Liberal la Parlamentul Romaniei.
În cadrul dezbaterii, Partidul Național Liberal a prezentat un proiect legislativ, inițiat de senatorul Nicoleta Pauliuc, prin care minorii cu vârste mai mici de 16 ani să își poată face conturi pe rețelele de socializare doar cu acordul părinților.
Organizația de Femei a Blocului Național Sindical susține și luptă pentru protejarea copiilor în mediul online. ,,Protecția minorilor în mediul online trebuie să devină o prioritate pentru Organizația de Femei din cadrul #BNS. Suntem conștiente de faptul că femeile sunt adesea cele mai implicate în creșterea și educația copiilor noștri. Sindicatele noastre au un rol esențial în promovarea și implementarea măsurilor care să asigure securitatea și dezvoltarea sănătoasă a copiilor în acest spațiu digital. Organizația noastră sindicală va contribui la informarea părinților, a membrilor noștri și a comunităților din care facem parte cu privire la pericolele la care sunt expuși minorii online.”, a declarat Violeta Andrei, președintele Organizației de Femei din Blocul Național Sindical.